Jurnalismul ca un mod de viață -  din Muntenegru, reporterul Digi24 Timisoara, Gerhald Ernst

Data publicării:
jurnalist Gheri



"Un reporter special este un reporter norocos. Ai ocazia să descoperi povești unice, poveștile unor oameni puternici care au făcut ceva ce merită să fie transmis telespectatorilor. Nu-i o meserie ușoară, ai ocazia să lucrezi printre cei mai buni jurnaliști din țară și chiar din lume, de la BBC și Al Jazeera, de la care învățăm și devenim mai buni, pentru telespectatorii noștri", ne-a transmis, din Podgorica, Gerhald Ernst.

Câte nopți întregi ai dormit în ultimul an, Gerhald Ernst? "Sincer, au fost puține nopți liniștite, puține nopți în care să nu se întâmple absolut nimic. În majoritatea nopților primim informații, le verificăm, însă nu în toate nopțile filmăm aceste știri. Cel puțin pentru că nu sunt știri pentru Digi24, în sensul să fie relevante pentru dumneavoastră. Atunci când se întâmple o știre care chiar să merite atenția dumneavoastră, în toiul nopții, indiferent dacă afară e cald sau frig, plecăm la fața locului.

Este o muncă de echipă, însă trecem peste cearcăne, peste oboseală, peste faptul că imediat după acea știre mergem la redacție și începem cele opt ore de lucru și chiar după programul acesta mai apare o știre. Însă o facem pentru telespectatori, o facem pentru că iubim această meserie", ne-a precizat Gerhald Ernst.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...