Liceu cu profesori universitari. Universitatea de Vest vrea să gestioneze un liceu și o grădiniță 

Data publicării:
icon2 liceu cu profesori universitari 110914

Învățământul superior poate face casă bună cu cel liceal și chiar și cu cel preșcolar. Este opinia reprezentanţilor Universității de Vest din Timișoara care includ în strategia de dezvoltare extinderea paletei de opţiuni pentru viitorii studenţi. Numai că intenția gestionării unui liceu este realizabilă doar dacă instituția ar avea noi spații de învățământ.

"Evident că aceste structuri vor face parte din structura învățământului preuniversitar românesc. Vom păstra o școala vom păstra cadrerle didactice, dar vom veni cu ajutor pe partea de logistica, pe partea psihopedagocică, practic am crea premisele unui învățământ de performanță într-o astfel de structură", ne spune prorectorul Universității de Vest din Timișoara, Mădălin Bunoiu.

Ca o primă soluție, Universitatea are în vedere un schimb cu primăria orașului. Conștientă de lipsa locurilor de parcare în zona centrală, municipalitatea este dispusă să cedeze o clădire istorică în schimbul unui teren deținut de universitate pe strada Oituz.

"Am propus conducerii UVT să se gândească la o variantă de schimb. Pentru a primi la primărie acea clădire, cu terenul de sub ea, pentru a realiza o parcare supraterană, care ar rezolva o mare problemă a parcării în vecinătatea centrului istoric", ne-a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Clădirea pe care ar dori să o preia reprezentanții Universității de Vest este cea în care funcționează Colegiul Tehnic "Emanuil Ungureanu". Înainte de a face schimbul, cele două proprietăți vor fi evaluate. Clădirea pe care Universitatea de Vest din Timișoara vrea să o primească în schimbul terenului deținut pe strada Oituz este situată chiar în centrul orașului. Aici învață aproximativ 800 de elevi elevi, organizați în peste 30 de clase. Aceștia, împreună cu cadrele didactice, ar urma să fie preluați de Universitate, dacă proiectul se concretizează.

Nicolae Robu - primarul Timișoarei
"E puțin cam mult această clădire, desigur că e una foarte importantă, în centrul orașului, dar ea găzduiește un liceu care chiar o folosește. Și nu avem spații disponibile, practic nu avem cum să relocăm acest liceu. Eu i-am comunicat domnului rector că nu poate primi această clădire la schimb", a mai declarat primarul Nicolae Robu.

Schimbul devine realizabil doar în momentul în care Primăria Timișoara va avea finanțare pentru demararea proiectului. Pe spațiul deținut de Universitatea de Vest ar urma să fie construită o parcare pe zece niveluri, care ar putea găzdui aproximativ 1000 de maşini.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Adrian Ionescu
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri