Liste de așteptare pentru „Maldivele” din Banat

Data publicării:
sat lacustru

Lucrările au demarat anul trecut, iar una câte una locuințele lacustre au fost ridicate în apropierea satului Berzasca. Gândul că se pot simți ca în Maldive pe Dunăre, a convins sute de oameni să își dorească o vacanță în Caraș-Severin.

„Doritori sunt foarte mulți, sună în continuu, cel puțin aici, zilnic. Din toată țara, din Iași ne sună că vor toate căsuțele închiriate, din Bacău...”, povestește Stana Liubimirescu, administrator.

„Construirea celor 15 case plutitoare, deasupra apelor Dunării a fost o adevărată provocare, așa că cei care vor să își petreacă o noapte aici, într-o locuință lacustră trebuie să plătească în medie 250 de lei” - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Fiecare locuință lacustră are cameră de zi, dormitor, baie și este alimentată cu apă.

„Sperăm că la anul viitor să prindem și noi căsuță liberă, dar senzația aceea să fii tu cu Dunărea ne place”, spune Sorina Bradea, o turistă ajunsă în zonă.

Primul satul lacustru din România a fost ridicat cu fonduri europene.

„Valorea proiectului este undeva la 600 de mii de euro, dintre care 200 de mii bani de la Uniunea Europeană [..] săptămâna viitoare vom fi finalizați și așteptăm primii turiști”, explică Sorin Liubimirescu, investitor.

Și deși li se par neobișnuite, localnicii recunosc că aceste construcții plutitoare le pune satul pe harta turismului.

„Au arhitectură așa nonconformistă, mai nouă, mai nu știu cum”, spune un localnic.

„Păi altceva ce ar fi aici decât turism, s-au închis locurile de muncă”, spune un alt locuitor al zonei.

„Probabil și ceva venituri prin angajarea personalului se vor întoarce la bugetul local și vor avea de câștigat și magazinele... eu știu, se vor face cumpărături”, precizează Traian Mateescu, viceprimarul comunei Berzasca.

Satele plutitoare sunt printre destinațiile favorite de vacanță pentru europenii cu bani, iar în ultimii ani a devenit o opțiune și pentru familiile din România. 

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri