Locuri de basm, ascunse în inima munților Banatului

Data publicării:
pestera

Legende vechi de când lumea și păduri de basm ascunse în inima Munților Poiana Ruscă. Vorbim de comuna Pietroasa, o localitate îmbrățișată de vale, unde omul devine una cu natura. Acolo, la doar doi kilometri de sat, printre arcanele de pădure regăsim și o peșteră unică în țară, datorită coloritului ei, Peștera Albastră. 

Până la Peștera Albastră, traseul nu este deloc unul ușor. Odată intrat pe drumul forestier, timpul pare să se oprească în loc. Iarna, potecile acoperite de omăt aproape că nu se văd. Puțini sunt cei care se avântă pe aceste meleaguri în anotimpul alb. Liniştea din pădure este aproape mormântală, dar susurul izvorului parcă își spune povestea vie. La capătul drumului… te așteaptă peștera. Intrarea este destul de mică, dar, după aproape 10 metri, culoarul devine mai înalt și natura se lasă descoperită.

„Este o peșteră de dimensiuni mai mici, peste 1 km de galerii. O peșteră mai strâmtă, care nu are o extensie așa mare, dar datorită formațiunilor de culoare albastră a fost denumită Peștera Albastră. Pot fi văzute stalagmite, stalactite și formațiunile albastre de pe pereți", povesteşte  Puiu Muntean - profesor de georgrafie.

Domnul Iosif stă în Pietroasa de mai bine de 80 de ani. Își aduce aminte cu nostalgie de locul din munți. „Când am fost la școală ne-a dus popa, în timpul războiului, și ne-am băgat acolo, până în izvor. Intri dintr-o parte, așa de strâmt și apoi se largământ, un loc larg. Am făcut focul acolo și habar nu am avut noi, nu ne vedeam ieșiți și umpluți de fum. Vai, Doamne! "

În sat umblă şi o legendă: la vreme de "Nigee", adică la ruga satului, acum mai bine de 300 de ani, o fată frumoasă a fost omorâtă de doi bărbați juni, cu coadă la spate. Fix acolo a luat naștere un izor. Peștera Albastră, dar și celelate atracții din Banatul Montan sunt vizitate anual de mii de turiști.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri