Lucrările la strada Cloșca din Timișoara, încheiate și... nu prea

Data publicării:
lucrari closca 5



Asfaltul proaspăt turnat a fost spart în intersecții pentru a pregăti trecerile de pietoni! Copacii din fața semafoarelor nu au fost curățați, iar locurile de parcare sunt prea puţine. Motive suficiente pentru ca locuitorii din zonă să fie nemulțumiți.

Opiniile locuitorilor din această zonă a Timișoarei: după ce-i gata tot, iar se sparge, tipic românesc!

„De mişcat, s-au mişcat bine. Numai că este o problemă. La noi, întotdeauna după ce se face ceva, se găsesc anumite probleme care sunt scoase din calcul în prima fază a lucrării. Şi atunci se ajunge la modul în care, după ce-i gata tot, iar se sparge. Tipic românesc", „Eu sunt foarte nemulţumită pentru felul în care s-au lucrat (...), constructorul care a prelungit lucrarea foarte mult, chiar am făcut o sesizare la primărie în privinţa asta (...), dar şi pentru că nu ni s-au lăsat locuri de parcări", „De 2-3 ani este lucrarea asta şi important e că este gata", sună câteva opinii culese de echipa Digi24 Timișoara.

În replică, autoritățile din Timișoara susțin că în câteva zile totul va fi gata şi că lucrările au fost făcute potrivit proiectului.

„Este vorba de o lucrare cu 4 benzi unde astfel de elemente sunt obligatorii, iar procesul tehnologic prin care ele se realizează este tocmai acesta: după realizarea asfaltului se realizează aceste insule", ne anunță viceprimarul Dan Diaconu.

13 milioane de lei aveau pregătite autorităţile pentru modernizarea acestei artere din Timișoara. Constructorul a cheltuit, însă, numai aproximativ 8 milioane de lei. Banii economisiți vor fi investiti în alte proiecte.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Dan Șoșdean
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri