Luptă la fileu pentru accederea în elită 

Data publicării:
volei turneu

Timp de trei zile, de mâine până duminică, sala „Constantin Jude” joacă rolul gazdei în turneul de promovare în Divizia A1 de volei feminin. UVT Agroland Timișoara, Politehnica Timișoara, SCM Pitești și CSU Galați luptă pentru cele două locuri ce duc în elită.

„Ultima dată când s-a jucat volei pe parchetul sălii Constantin Jude a fost în 2012, când echipa masculină a Universității Timișoara evolua în elită. În schimb, voleiul timișorean așteaptă o promovare în prima divizie de mai bine de un deceniu, ultima echipă aflată în această postură fiind Poli Tender, în 2003” - Claudiu Sav, reporter Digi24 Timișoara.

„După câteva antrenamente nu poți să spui că te-ai acomodat perfect, dar le place pardoseala, le place atmosfera și cred că va fi ok”, spune Horia Cardoș, președintele UVT Agroland Timișoara.

Gazdele de la UVT Agroland au obiectivul declarat de a urca pe prima scenă voleibalistică din țară. Anul trecut, fetele pregătite de Dan Jitaru au participat în premieră la această fază a competiției, dar au terminat pe ultima poziție. Acum se luptă pentru un loc în elită cu SCMU Pitești. Echipa antrenată de Bogdan Paul, fost tehnician la CSM Lugoj.

„Nu cred că vom lăsa emoțiile sau tenisunea să ne umbrească jocul. Nu vreau să cred că tinerețea ne va încurca, deși contracandidatele noastre sunt mult mai în vârstă. Nu trag decât speranțe că va fi bine indiferent de tensiuni”, a declarat și Dan Jitaru, antrenorul UVT Agroland Timișoara.

„Ne dorim să intrăm în Divizia A, pentru asta am venit, pentru asta ne-am pregătit echipa de un an de zile, eu de numai două luni și sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, a precizat și Bogdan Paul, antrenorul lui SCMU Pitești.

Turneul de promovare în Divizia A1 de volei feminin debutează mâine, de la ora 16:00 în sala „Constantin Jude”. Programul complet al întâlnirilor va fi hotărât în această seară, după ședința tehnică. Pe întreaga durată a competiției, intrarea publicului va fi liberă.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri