Meteorit într-o peşteră din Caraș-Severin

Data publicării:
meteorit prima

”De la trecerea prin atmosferă, faptul că s-au încins și prin asta i-am recunoscut ca fiind meteoriți. De aici am extras câteva dintre mostrele pe care le-am văzut puțin mai devreme”. Marius Panaiti crede că părțile de meteorit s-ar afla în pereții Peșterii de sub Cârşa, din județul Caras-Severin. Ar fi ajuns aici acum mai bine de 5 milioane de ani, atunci când corpul ceresc a lovit Pământul. Pasionat de speologie, inginerul din Timișoara le-a descoperit într-o expediţie de explorare a peşterii.

”Amestecul de nisip și argilă de pe fundul mării a reacționat cu meteoritul fierbinte și avem calcar fiert, rocă de reacție și meteorit” - Ipoteza timișoreanului e confirmată și de specialiștii italieni, care recunosc că rocile s-au format la temperaturi foarte mari atinse în momentul în care meteoritul ar fi ajuns în atmosferă.

Bucățile de meteorit cântăresc peste o tonă, iar drumul până la ele nu e deloc ușor. Ca să ajungem la ele, ne-am strecurat prin culoarele strâmte și am urcat zeci de metri pe un teren accidentat.

Localnicii au aflat şi ei de existenţa rocilor de la inginerul timişorean. Acum se mândresc și ei cu peștera care atrage tot mai mulți turiști: ”Caută toți turiști, ăștia vin - Timișoara, București, Brașov”, ”Că s-o găsit acolo meteoriți din ăștia”.

Pentru certificarea provenienţei lor, rocile au fost trimise spre analiză în laboratoare din Italia și Canada.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani