Migraţie şi nu prea: PSD Arad se laudă că a primit în partid cinci consilieri locali PDL din Târnova. Din august, comuna nu mai are, însă, Consiliu Local 

Data publicării:
migratie prima

Prima migraţie între partide în judeţul Arad a fost anunţată încă de marţi de filiala judeţeană PSD Arad, dar a fost confirmată în faţa camerei de purtătorul de cuvânt al organizaţiei abia miercuri dimineaţa. ”În comuna Târnova, cinci consilieri de la PDL au trecut într-adevăr, ieri s-au înscris la PSD Arad”, ne-a precizat Flavius Ghender.

Informaţia este însă pe jumătate adevărată, în condiţiile în care comuna Târnova nu are în acest moment niciun consilier în funcţie. ”Cei cinci, practic, nu au calitatea de consilier, deci de fapt ei nu au ce să piardă. Nu-şi pierd locurile pentru că nu mai sunt consilieri din 4 august”, susține Florin Farcaşiu, primarul comunei Târnova.

”Nu e corect întradevăr, pentru că noi suntem consilieri, foşti consilieri dintr-un consiliu deja dizolvat print-o sentinţă a Curţii de Apel Timişoara”, spune Ioan Pascu, fost consilier la Târnova. ”Ca şi consilieri, am fost dizolvaţi cu o lună în urmă. Noi nu mai avem calitatea, n-am mai avut calitatea de Consilier Local”, adaugă alt fost consilier, Raţiu Mircea. ”Noi suntem foşti consilieri. Întrucât de scurt timp s-a dizolvat Consiliul Local, probabil ne-au considerat tot consilieri deocamdată”, afirmă și Emilia Ignişca.

După ce s-a lămurit cum stau lucrurile, organizaţia judeţeană a PSD a nuanţat anunţul făcut în urmă cu nici 24 de ore. ”Am primit nişte oameni care sunt respectaţi în comunitatea lor, nişte oameni care au în spatele lor voturi, care se bucură de încrederea cetăţenilor”, sunt cuvintele lui Flavius Ghender.

Oricum ar fi, mutarea făcută de cei care i-au reprezentat, nu îi încântă pe săteni: ”Nu se întâmplă nimic. Adică se întâmplă că suferă Târnova pentru că trec ei aşa de la un partid la altul”, ”Ei umblă de încurcă treburile! Altceva nu poţi să zici. Asta e toată situaţia cu ei!”.

Deşi au anunţat iniţial că nu vor primi aleşi locali din alte partide în rândurile lor, reprezentanţii ACL Arad nu mai sunt acum la fel de vehemenţi şi spun că există posibilitatea ca astfel de migraţii să apară şi în sens invers.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri