Mii de oameni de la sate, fără medic de familie

Data publicării:
mii de oameni fara medici

Pentru medicii de familie, zonele rurale nu sunt atractive pentru că sunt relativ izolate, iar numărul asiguraților este prea mic ca să poată susține financiar un cabinet medical. Din Hunedoara, în ultimii 15 ani, 40 de medici de familie au plecat în alte județe sau în străinătate. 

După numărul de locuitori, Lăpugiu este cea mai mare comună din Hunedoara rămasă fără medic de familie. 

„Îi rău că tre să mergi la deva dacă ai nevoie, destul de departe la deva. Păi cum să nu fie departe, dar...”, povestește un sătean.

„Am dat  milion numa pentru un consult, și-o trebuit să mă duc așa, n-am avut ce face, dacă aveam medic de familie îmi dădea bilet de trimitere și mă duceam în spital, dar așa, în spital nu mă primește", spune un alt localnic.

 „Am rămas fără medic de familie, ce să facem, uite, unde putem și noi”, mai adaugă un altul.

 „La data de 1 august a încetat contractul încheiat între casa de asigurări de sănătate și medicul care deservea populația din comuna respectivă, aceasta mutându-se în alt județ. Asigurații își pot alege orice alt medic de familie, este vorba de 970 de asigurați", declară Ovidiu Bânda, purtătorul de cuvânt al CJAS Hunedoara. 

 În alte 7 comune din județ situația este la fel. Oamenii trebuie să se descurce cum pot atunci când au nevoie de tratament sau  medicamente.

„Din Lăpugiu până în cea mai apropiată localitate în care există medic de familie sunt 12 km. Există însă și situații mai grave. În comunele din Ținutul Pădurenilor, sătenii trebuie să parcurgă chiar și 60 de km până la cel mai apropiat medic de familie" - Andrada Velcioc, corespondent Digi24 Hunedoara.

„Medicamentele sunt scumpe, nu le pot lua fără rețetă. Și când au nevoie de un simplu consult? Ce fac? Vin la mine", susține Alina Petric, asistent farmacie.

Potrivit reprezentanților Asociației Medicilor de Familie, dezinteresul pentru zonele rurale are 2 motive: numărul pacienților e mic pentru ca un cabinet să fie rentabil, iar accesul și condițiile oferite la sat lasă mult de dorit.

„Medicul de familie este plătit după numărul de asigurați, deci supraviețuirea unui cabinet de medic de familie este asbolut imposibilă în astfel de condiții. În plus, distanțele dintre sate sunt foarte mari în cadrul aceleiași comune și satele sunt depopulate”, admite și Ana Chiș Șerban, președintele Asociației Medicilor de Familie din Hunedoara.

În ultimii 15 ani, 40 de medici de familie din Hunedoara au plecat în alte județe sau chiar în străinătate. De la peste 270, numărul actual al medicilor de familie nu trece de  230. 

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri