Mina Petrila | O parte a Puțului Centru, dărâmată de zăpadă

Data publicării:
petrila

Clădire monument istoric, prăbușită sub greutatea zăpezii. Este vorba de o parte a Puțului Centru de la mina Petrila. Construcția, alături de alte patru de pe fosta platformă minieră, au fost clasificate ca monumente istoric și nu au fost demolate. În toamna anului 2015, exploatarea de huilă de la Petrila a fost închisă, iar perimetrul se află acum în lucrări de ecologizare. Clădirile dezafectate au nevoie de intervenții de urgență ca să nu aibă și ele aceeași soartă ca hala prăbușită.

"Hala dărâmată face parte din Puțul Centru, una dintre clădirile clasificate ca monument istoric, alături de fostul spațiu administrativ, de preparația veche, de Puțul cu Schip și de atelierele mecanice", Andrada Velciov, jurnalist Digi24 Timişoara.

"Orice lucru care se dărâmă în curtea minei este o pierdere foarte importantă pentru că au o vechime destul de mare și eu cred că cel mai important acum e  să se poată face un program de intervenție de urgență", spune Cătălin Cenușă - de la Asociația Culturală "Planeta Petrila".

Activitatea extractivă de la Petrila a fost oprită în toamna anului 2015. Programul de ecologizare prevedea demolarea tuturor construcțiilor de pe fostul perimetru minier. Au scăpat clădirile monument istoric. Neîntreținute însă, s-au degradat de la o iarnă la alta.

"Îi mai dădeai un stâlp de susținere de aici și până la puț, și atunci aveai susținere și nu se prăbușea. Așa, dacă n-o să se facă nici anul ăsta, anul viitor așa o să găsim până la puț...".

Ministerul Energiei și cel al Culturii, dar și Institutul Național pentru Patrimoniu au fost înștiințate de prăbușirea halei de la puțul centru. Societatea națională de închideri mine, care administrează perimetrul fostei exploatări miniere, nu poate face aici lucrări de reparații.

"Structura de rezistență a acesteia a cedat și o parte din ea s-a prăbușit sub greutatea zăpezii. Categoric, acea intervenție pentru punere în siguranță se pot face numai în baza unui proiect avizat de o comisie de specialitate de la ministerul culturii care a și clasat aceste clădiri ca și monumente istorice", explică Petre Drăgoescu - director SNÎM Valea Jiului.

La nivelul Ministerelor Energiei și Culturii se lucrează acum la un proiect prin care activele salvate ale minei să poată fi scoase la vânzare. Clădirile și terenurile aferente au fost evaluate la puțin peste 2 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri