Muzeul Banatului, „cimitirul” patrimoniului istoric local

muzeul banatului cimitir

Unele sunt aşezate direct pe podea, fără să aibă vreo protecție în fața prafului sau a infiltraţiilor de apă. Deja, multe din ele au ajuns într-o stare avansată de degradare. Reprezentanţii Muzeului Banatului din Timişoara au fost amendaţi cu 10.000 de lei pentru felul în care păstrează obiectele de patrimoniu.

Depozitate direct pe podea, fără a fi acoperite cu folie sau pur şi simplu înghesuite pe mai multe rafturi, unde praful se aşează în voie -  aşa sunt depozitate artefactele din patrimoniul istoric la muzeul Banatului din Timişoara.

„Praful este unul dintre elementele nocive, mai ale pentru materialele care sunt de natură organicpă, acestea sunt de natură anorganică şi ca atare praful este mai puţin nociv, dar pentru aterialele care sunt de natură organică, praful este distructiv”, explică Florin Draşovean, cercetător științific, Muzeul Banatului.

Și umiditatea poate fi considerată distructivă, în special pentru obiectele din lemn. la fel și condițiile improprii de depozitare.

„Cele patru ghizduri ale fântânii otomane, care datează din secolul al 17-lea, au fost depozitate pe holul muzeului încă din anul 2014. De atunci şi până acum, ghizdurile se află ântr-o stare avansată de degradare, iar deja pe suprafaţa lor au apărut şi ciuperci” - Mihaela Crețu, reporter Digi24 Timișoara.

Pentru felul în care păstrează istorie, Direcția de Cultură și Patrimoniu Timiş a amendat conducerea muzeului cu   10.000 de lei .

„Din aproximativ 30 de spaţii verificate, două trei îndeplinesc condiţiile minime de depozitare, de evidenţă şi aşa mai departe. Deci sunt prevăzute cu aparate de măsură a umidităţii, a temperaturii, sunt luarte cu măsuri minime de conservare preventovă”, spune Victor Bunoiu consilier în cadrul Direcției de Cultură și Patrimoniu Timiș.

„Am dispus cea mai mare amendă pentru că neregulile sunt foarte mari. Măsurile de urgenţă ar fi în primul rând salubrizarea. Ridicarea din zona umedă a materialelor organice, montarea unor hidrometre, respective instalarea unor măsurătoare de temperature şi desigur  a unor instalaţii minimale de climatizare”, adaugă Sorin Vlad Predescu, directorul Direcției Judeţene pentru Cultură Timiş.

Reprezentanţii Muzeului sunt hotărâți să conteste amendă,   motivând lipsa unor spaţii pentru depozitarea obiectelor de patrimoniu.

„În primul rând pentru că nu avem spaţiu de depozitare, suntem în consolidare de 10 ani de zile, am făcut tot ceea ce este posibil, am făcut toate demersurile necesare pentru a rpimi şi aceste spaţii, nu le-am primit. Avem un proiect care îl vom depune pentru depozitare şi laboratopr de conservare modern”, precizează și Claudiu Ilaş, managerul Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş, institutie de care aparţine muzeul Național al Banatului,  promit că vor lua măsuri urgente.

„Astăzi am intrat în posesia raportului de contrpol al Muzeului Naşional al Banatului şi în zilele ce urmează o să mă ocup de situaţia de acolo pentru a îmi lua cât mai multe informaţii şi a verifica în definitiv afirmaţiile care s-au făcut în aceste zile”, a declarat Roxana Iliescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş. 

Castelul Huniade, care adăposteşte Muzeul Naţional al Banatului, se află în proces de reabilitare încă din anul 2006. De-a lungul anilor, lucrările de consolidare au fost din cauza unor neînţelegeri între constructor şi beneficiarul lucrărilor.

Reporter: Mihaela Crețu

Operator: Andrei Marina

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale