Muzeul consumatorului comunist, deschis la Timișoara. Apartamentul amenajat în stilul anilor '70 poate fi vizitat gratuit

Data publicării:
muzeu comunist

De când se știe, Ovidiu Mihăiță e pasionat de obiectele vechi, a început cu viniluri, iar încet-încet a transformat un apartament din Timișoara într-unul rupt parcă din peisajul anilor '70.

”Nu e o idee, e o necesitate, orașul și România are nevoie de locuri din astea, nu neapărat muzee ale comunismului, dar muzee în general. Am spus că hai să punem într-un muzeu tot ce aveau românii, tot ce puteau cumpăra românii în perioada comunistă”, ne-a mărturisit el.

Dacă pentru cei mai în vârstă, muzeul e o călătorie în timp, pentru tinerii care îi trec pragul e o lecție de istorie. Aparatele de radio, jocurile și bibelourile ticsite pe rafturi amintesc de perioada în care ziua începea cu imnuri închinate celui mai iubit fiu al poporului:

”Îs foarte frumoase și foarte mișto pentru cei care nu le-au avut”,
”Locul ăsta exact îmi amintește ca și Europa Liberă, cel puțin am avut o satisfacție fantastică pe ascuns când ascultam”,
”Uite de asta îmi amintesc, biluțele pe care le-am cumpărat pentru fiica”, ne-au spus vizitatorii.

De cinci ani a fost nevoie pentru a aduna și amenaja cele peste cinci sute de obiecte în demisolul casei.

”Intru în muzeu și ofițerul de securitate îmi cere actele. Bună seara. Bună seara. Un act aveți? Am livretul militar, libretul de economii, carnetul de membru de partid. Ăsta mă interesează, ia să vedem tovarășe, luna aceasta cotizația, mai ai puțin. Toate aceste documente și-au găsit loc pe rafturile muzeului de la Timișoara”, afirmă Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Muzeul Consumatorului Comunist nu este finanțat din bugetul de stat și poate fi vizitat gratuit.

20 decembrie 1989: Timişoara, primul oraş liber de comunism 

Reporter:Vlad Ungar
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri