Nicolae Robu, primarul Timișoarei, încă o amânarea în procesul de incompatibilitate

Data publicării:
robu 1a

”În orice caz, eu îmi doresc să câștig, o dată pentru că așa ar fi drept, eu nu am greșit cu absolut nimic, pentru că legea stabilește că, în cazul unor incompatibilități, nu mai pot deține funcții de demnitate publică timp de trei ani, cu excepția celor electorale, funcția de primar este una electorală. Dar eu n-am fost în incompatibilitate ca primar, eu am fost în incompatibilitate ca rector și ca senator, prin urmare, dacă aș pierde, ceea ce sper să nu se întâmple, timp de trei ani n-aș mai putea să fiu rector sau senator”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Din 2008 şi până în 2012, Nicolae Robu a ocupat, în același timp, funcția de rector și cea de senator. În 2011, Agenția Națională de Integritate a stabilit că, alături de Robu, au probleme de incompatibilitate în raport cu Legea Educaţiei, Ecaterina Andronescu și Ștefan Drăgulescu. Procesul lui Nicolae Robu a avut șase amânări.

Actualul primar al Timişoarei nu este primul lider local care se judecă cu ANI. Constantin Ostaficiuc a fost declarat incompatibil de Agenție pentru că, din poziţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a concesionat un teren firmei ce aparţine fiicei și soției sale.

UPDATE. O nouă amânare în procesul de incompatibilitate a primarului Nicolae Robu! 

Avocații edilului au cerut ca procesul să fie mutat la Curtea Europeană de Justiție, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas să se pronunțe în acest sens: fie să suspende judecarea procesului în România, fie să dea un verdict în acest dosar.

„S-a amânat pentru că avocaţii mei au solicitat să se judece la Curtea Europeană de Justiţie şi completul de judecată a considerat că trebuie să analizeze această cerere şi apoi să se pronunţe“, ne-a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Este pentru a şaptea oară când instanţa amână pronunţarea unei decizii. Primarul Timişoarei susţine, însă, că nu va fi afectat de verdictul dat în acest proces pentru că, potrivit legii, dacă pierde, va primi interdicţia de a fi rector şi senator timp de trei ani, funcţii pe care oricum nu îşi doreşte să le mai ocupe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...