O singură rochie, mai multe nunți. Viitoarele mirese caută rochii second-hand 

Data publicării:
nunti 1

Ildiko Kiraly se căsătoreşte anul acesta, în mai. Tănăra mai are puţin timp la dispoziție pentru a-și alege ținuta potrivită. Atrasă de preţurile mai mici, a căutat şi printre rochiile purtate deja de alte mirese: ”Chiar aș opta pentru o rochie la mâna a doua. Sunt prețuri ok. La unele am văzut că sunt prețuri tot mari, dar probabil sunt modele de anul trecut”.

După câteva zeci de minute de căutare, a și găsit un model apropiat de ceea ce și-ar dori să poarte în ziua nunții: ”Îmi place cum cade, că e stilul sirenă și cum am talie de viespe, mă avantajează. Și îmi place și spatele că e decupat”.

În acest sfârșit de săptămână au fost scoase la vânzare la târgul de nunți aproape 300 de rochii de mireasă la mâna a doua. ”Prețurile pornesc de la 500 de lei pe bucată, până la 3.000 de lei. În general, reprezintă 50% din valoarea de achiziție”, a precizat Carmen Caragea, organizator.

Spre deosebire de alți ani, tinerele care au venit să își caute o rochie de mireasă second hand s-au uitat în primul rând la brand. ”Rochia este a unui brand celebru și a costat destul de mult atunci când a fost cumpărată, purtată bineînțeles o dată. Acum prețul este de 3.000 lei, negociabil”, spun organizatorii.

Domnișoarele care au trecut pragul târgului de nunți au putut să aleagă și din miile de rochii de mireasă ale magazinelor de profil. Avantajul a fost că au primit sfatul designerilor, pentru o alegere cât mai potrivită. ”Se pot găsi rochițe tip sirenă, pe corp, sau cele prințesă, și alte stiluri, cum ar fi cele în două piese, care poate fi purtată seara, la dans, cu o centură, un accesoriu, sau la biserică, cu voal, care îi dă un alt aspect. E ca și cum ar fi două rochițe într-una singură”, ne-a informat Oana Cocîr, designer.

Pe lângă rochii, organizatorii târgului au pus la dispoziţia viitorilor insurăţei şi alte servicii de care au nevoie pentru ca ziua nunţii să fie perfectă. Cursurile de dans au fost anul acesta cele mai căutate.  ”Pe lângă dans, dezvoltăm abilitățile oamenilor de a se mișca pe muzică. Ne place să îi facem să se coordoneze, să se distreze și să nu le mai fie teamă și să stea jos. În cinci ședințe se poate învăța o coregrafie medie spre complexă, depinde de fiecare cât de dezvoltat și de apt este”, ne-a declarat Bogdan Benga, instructor de dans.

La târgul de nunți organizat de Centrul Regional de Afaceri din Timișoara au participat peste 120 de expozanți.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri