Olimpici fără burse, la liceul de Nobel

Data publicării:
burse

Oxana Grossek este elevă în clasa a XII-a la unitatea de învățământ care a dobândit titlul de Liceu de Nobel, după ce doi dintre foştii săi elevi, Ștefan Hell, dar și Herta Muller au fost laureați cu acest premiu. La cei 17 ani ai săi, tânăra a obținut premiul I la olimpiada internațională de Lectură, desfășurată în urmă cu două luni, merit pentru care ar fi trebuit să primească lunar o bursă de la stat.

”Din câte am înțeles din alte surse, erau undeva în jur de 800-900 de lei, am fost să întreb și la contabilitate și la direcțiune și nu știa nimeni nimic. Eu vreau să merg și la facultate în străinătate și banii aceia mi-ar prinde foarte bine și pentru traiul de acolo”, afirmă Oxana Grosseck.

”Era reușita ei, prin urmare și recompensa era a ei. Dacă ar vedea că eforturile ei sunt recompensate în țară, i-ar da o speranță că țara se îndreaptă într-o direcție bună și chiar dacă face facultatea acolo, ar fi determinată să se întoarcă”, spune Gina Grosseck, mama Oxanei.

”Pe Oxana o pregătesc de când o am elevă. Pur și simplu i-am dat valize de cărți să citească”, ne-a declarat Carmen Oancea, profesor de Limba și Literatura Română la Liceul ”N. Lenau”.

În aceeaşi situaţie cu Oxana e şi Silvia. Eleva e în clasa a IX-a tot la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau şi a obţinut medalia de pronz la aceeaşi olimpiadă. Pentru reuşita ei, eleva de 15 ani ar fi trebuit recompensată cu o bursă de 400 de lei pe lună. ”Particip la olimpiada de Limba și Literatura Română din clasa a V-a și consider că pregătirea o am de acolo. Nu am primit-o”, - Ai primit vreo explicație? ”Nu, nu”, precizează Silvia Stroe.

”Ele deocamdată speră să le mai primească. Așteptăm până prin ianuarie și dacă până atunci nu se rezolvă vom lua legătura cu ei și ne vom interesa de ce această întârziere”, ne-a declarat Elena Wolf, directorul Liceului Teoretic Nikolaus Lenau.

Explicația autorităților este că listele cu elevii premianți la etapele internaționale ale olimpiadelor din anul școlar 2013-2014 au fost publicate de Ministerul Educației în vara acestui an, mult mai devreme decât a avut loc competiția la care au participat elevele din Timișoara.

”Cele două cazuri de la Lenau au participat la faza finală în septembrie, ca atare nu sunt cuprinse în aceste liste. Încercăm să obținem o completare a listei respective”, precizează Francisc Halasz, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Timiș.

Potrivit unui ordin de ministru, începând cu luna ianuarie 2014, bursele acordate de stat pentru elevii care aduc medalii României de la fazele internaționale ale olimpiadelor școlare sunt de 850 de lei lunar pentru medalia de aur sau premiul I, 637,5 lei pentru medalia de argint sau premiul al II-lea şi 425 de lei pentru medalia de bronz sau premiul al III- lea. Legea 235/2010, care stabilește beneficiarii acestor burse, arată că că elevii vor primi sumele lunar, pe o perioadă de 12 luni, începând cu luna imediat următoare realizării performanței școlare.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Tibor Alasu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri