Ordonanța care încurcă. Investiţii blocate în Timiș, bani pierduţi de la buget

Data publicării:
parcuri fotovoltaice 1a



Edilul din Darova, Sorin Tilihoi, este revoltat. Spune că s-a chinuit să găsească peste graniţă firme dispuse să bage banii într-o astfel de afacere, iar acum constată că tot efortul a fost în zadar. În plus, s-au pierdut multe mii de euro la bugetul local, dar şi numeroase locuri de muncă.

Comuna Darova, din Timiş, se numără printre localităţile din ţară căutate de străinii dornici să construiască parcuri fotovoltaice. Investitorii s-au îngrămădit să deschidă afaceri aici, spre bucuria localnicilor, care aveau teren de vânzare. Preţurile au crescut de la o zi la alta, iar unii dintre ei au şi dat pământurile pe sume uriaşe. Bucuria a ţinut, însă, doar până la 1 iulie, cand o ordonanţă de Guvern a stabilit că niciun parc de acest fel nu va mai fi construit pe terenurile agricole din România.

”Era foarte bine dacă se făceau locuri de muncă. Avea unde să lucreze tineretul. Aşa sunt plecaţi prin străinătate că nu au unde să lucreze”, spune unul dintre localnici, Ion Mihalca. ”Eu nu lucrez niciunde. Sunt şomer, am fost şomer şi nu m-am mai angajat niciunde. Am o vârsta de 50 de ani şi e cam greu să te angajezi. Nu ai unde să lucrezi, tot s-a închis”, ne spune alt locuitor al zonei, Aurel Botea.

La rândul lor, autorităţile locale susţin ca au pierdut zeci de mii de euro la bugetul local.

Guvernul ne-a încurcat cu această ordonanţă pe care a dat-o din cauză că am pierdut nişte investitori şi, mai mult, am pierdut banii pe care îi aduceau la bugetul local. Pe autorizaţie era intre 15 si 25.000 de euro pe proiect, o gură de aer pentru comunităţile locale”, a declarat pentru Digi24 Timișoara, Sorin Tilihoi, primarul comunei Darova. ”I-am adus pe toti aici, au cumpărat multe hectare de teren la nişte preţuri foarte bune pentru cei de-aici, intre 6 si 10.000 de euro hectarul, aceştia au rămas cu banii daţi. Impozitul este de 30 de lei pe an care îl plăteşte la primărie şi un hectar de teren cu panouri este o investiţie enormă şi se duce la câteva sute de milioane”, a adăugat el.

”Avem foarte multă forţă de muncă, oameni care sunt obligaţi să meargă 25 de kilometri, să facă naveta la Lugoj. Se puteau crea locuri de muncă”, ne-a precizat și Daniel Micşa, viceprimarul comunei Darova.

Cel mai probabil, terenurile cumpărate de străini vor fi date în arendă. Aşa, taxele şi impozitele care vor intra la buget vor fi foarte mici, spun autorităţile.

În zona Lugojului, sute de hectare au fost achiziţionate pentru realizarea de parcuri fotovoltaice. Unele dintre construcţii au fost ridicate, altele au rămas doar pe hârtie şi sunt acum blocate.

Reporter: Doru Iacob
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri