Pacienți tratați pe coridor

Data publicării:
pacienti pe coridor

Coridorul secției de chirurgie vasculară a Spitalul Județean Timișoara s-a transformat în…  salon. Medicii spun că se întâmplă ori de câte ori vin pacienți în plus, pentru că secția are doar 27 de paturi aprobate prin ordin de ministru.

„Tata socru e grav la picioare și am primit loc pe hol. Ca pe hol, e gălăgie mai e și curent puțin”, spune însoțitorul unui pacient.

„Nu este loc, secția este mult prea mică și mult prea solicitată”, recunoaște un timișorean.

„Aici pe hol trec doctorii te văd... și eu aș vrea în pat să fiu, să fac rebus sau ceva”, povestește un pacient.

În unele situații, pacienții de la Chirurgie Vasculară sunt „cazați” și în alte secții, însă când nu se poate tratamentul se aplică… pe coridor.

„Pur și simplu primim paturile împrumut pentru pacienții mai severi pe care le poziționăm așa cum vedeți pe coridor în așa fel încât să îi putem avea sub supraveghere.  Și sunt riscuri. [Ce fel de riscuri?] Riscuri de infecții nosocomiale”, admite Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară.

Conducerea spitalului spune că lucrurile trebuie prioritizate.

„Există mai mulți pacienți decât numărul de paturi, vom face o analiză în sistemul informatic și împreună cu colegii de la chirurgie vasculară să analizăm situația fiecărui pacient. Noi suntem obligați să asigurăm urgențele, toate celelalte cazuri pot fi trecute pe o listă de așteptare și în momentul în care sunt locuri pe chirurgie vasculară ele trebuiesc internate și rezolvate din punct de vedere chirurgical”, explicăMarius Craina, managerul Spitalului Județean de Urgență din Timișoara.

Asociațiile care luptă pentru protecția pacienților nu văd însă cu ochi buni tratamentul medical de pe coridor.

„În niște condiții mai ales în momentul acesta în care temperaturile sunt la nivelul la care sunt de ridicate”, spune și Aurica Chisăliță președintele Asociației Județene pentru Protecția Pacienților.

„Este o disfuncționalitate și ea e la nivel de management, management de secție și management de spital, în privința internărilor, evident”, adaugă Dana Șpac, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș.

Spitalul Județean de Urgență din Timișoara este cea mai mare unitate sanitară din vestul țării, astfel că aici sunt tratați bolnavi din toată regiunea. 

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...