Participarea în Challenge Cup, sub semnul întrebării

Data publicării:
probleme rugby

O retragere a formației timișorene din competiția europeană ar avea consecințe la nivel national, existând posibilitatea ca echipelor românești să le fie interzisă participarea în astfel de întreceri, în următorii ani.

„Clubul e înscris în competițiile europene și simte că nu are bugetul asigurat. Banii privați nu sunt suficienți”, spune Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

„Vrem să prezentăm și să arătăm care sunt riscurile sau consecințele care unei retrageri a echipei de rugby din competiție. Noi deocamdată ne pregătim pentru Challenge Cup”, a admis, prin telefon, Dușan Filipaș, vicepreședinte Timișoara Saracens

Edilul-șef al Timișoarei a făcut referire, din nou, la o soluție pe care o va propune în plen la finele săptămânii, pentru a schimba situația existentă.

„Finanțarea în noul cadru este una bazată pe o competiție de proiecte. Drept urmare trebuie asigurat un termen în care să depună aceste proiecte, apoi e nevoie pentru timp de jurizare și abia după asta se poate da finanțare efectivă acelor structuri care câștigă competiția”, adaugă Robu.

În cazul echipei de rugby, 36 la sută tin totalul veniturilor provin din sectorul privat, iar restul de la Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

Redactor: Claudiu Sav

Operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri