Party subteran în premieră la Timișoara

Data publicării:
parcare A

Un sistem de lumini performant, cu opt tunuri de dioxid de carbon, două tunuri de confetti, lasere de exterior, artificii de interior şi o scenă pe care vor performa trei DJ. Sunt elementele care transformă o parcare subterană într-un veritabil loc de petrecere. Un spectacol diferit de ceea ce erau obișnuiți timișorenii să vadă.

 

”E un challenge pentru noi. Să venim să luăm un loc ca și ăsta, o parcare de mall, intrăm noi în el și facem totul să arate ca un club pentru o seară”, ne informează Teodor Negrea, organizatorul evenimentului.

Amenajarea spațiului este gândită până la cele mai mici detalii. Locul va fi prevăzut cu scenă, garderobă, toalete și cu sistem de încălzire. Iar timişorenii par încântați de ideea unei petreceri în parcare: - Ce părere aveți că parcarea de aici va fi transformată într-un festival de lumini și muzică? ”O părere bună. De ce nu? Atâtâta timp cât se face un un lucru frumos”, ”Mi se pare o idee bună, cu ocazia asta mai vezi alte lucruri noi și e bine și pentru orașul Timișoara”.

 

Peste 2.000 de tineri sunt așteptați, diseară, la ora 23, la spectacolul de lumini şi muzică electronică din parcarea subterană de la mall-ul timișorean. Astfel de petreceri s-au mai organizat în Cluj, Iaşi şi Bucureşti, într-o fostă fabrică, într-un hotel părăsit sau intr-un castel aflat în ruină.

reporter: Corina Sfia
operator: George Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri