Pasaje cerute de la Guvern. Primăria Arad susține că poate finaliza anul acesta una din construcții

Data publicării:
pasaje arad 1

Statistic, peste 40.000 de autoturisme şi camioane tranzitează zilnic centura de nord a Aradului. Lungă de doar 13 kilometri, centura este parcursă uneori şi în trei ore din cauza barierelor, care sunt mai mult închise. Cele două pasaje care trebuiau să rezolve problema erau prevăzute să fie finalizate în 2012, însă de atunci prea puţine s-au realizat în acest sens.

”Pasajul din apropierea CET-ului trebuia terminat conform ultimului termen înaintat în noiembrie anul trecut. Constructorii însă nu s-au ţinut de termen nici de data aceasta, aşa că, pentru a doua oară în ultimii ani, contractul a trebuit reziliat”, afirmă Dan Codre, reporter Digi24 Timișoara.

În faţa acestei noi întârzieri, primarul Aradului s-a gândit să ia atitudine. Mai mult, edilul spune că, dacă Primăria va prelua lucrările, cel puţin unul dintre pasaje va fi gata până la sfârşitul anului.

”Primarul municipiului Arad, domnul Gheorghe Falcă, a anunţat că solicită Guvernului ca aceste două obiective să fie tranferate municipialităţii pentru ca, din bugetul local, să se poată finaliza”, spune Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Prefectura Arad, instituţia care reprezintă Guvernul în teritoriu, vede acest demers din cu totul altă perspectivă. Oficialii instituţiei spun că transferul nu ar avea nici un sens în condiţiile în care CNADNR are bani alocaţi pentru aceste investiţii, iar procedurile de găsire a unui nou constructor nu ar putea fi urgentate de Primărie.

”Fie că ar fi Primăria, fie că ar fi în continuare CNADNR, care se ocupă în acest moment de lucrare, ar trebui să organizeze altă licitaţie, ori termenele sunt aceleaşi pentru orice instituţie publică din România”, ne-a declarat Lucian Cosma, purtător de cuvânt al Prefecturii Arad.

Realiste sau nu, planurile administraţiei locale dau însă noi speranţe şoferilor care aşteaptă zilnic la bariere:
- Credeţi că e oportun ca Primăria să preia pasajele şi să le termine ei? ”100%! Ca să descongestioneze traficul e absolut necesar!”,
”Foarte bine! Ar trebui cât mai repede să termine că foarte mult se stă aici la bariere”,
”Sperăm să termine într-un final că ne-am săturat de toate... stăm de ani de zile în cozi infernale!”.

Centura de nord a Aradului va rămâne importantă pentru traficul din vestul ţării şi în următorii ani. Până la finalizarea tronsoanelor de autostradă dintre Deva şi Timişoara, DN7 rămâne cea mai directă rută spre vama Nădlac şi, implicit, spre Europa de vest.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate