Pasajul Jiul din Timișoara „a oprit” din nou un camion 

Data publicării:
accident pasajul Jiul prima

O clipă de neatenţie a fost de ajuns pentru şoferul camionului să se aleagă cu pagube materiale serioase la remorcă. ”Până aici, nici un indicator nu a fost pus? Eu n-am văzut niciunul, chiar m-am uitat. Aici pe stâlpul ăsta, dar te uiţi şi la trafic”, ne-a declarat şoferul camionului.

Indicatorul care arată înălţimea maşinilor care pot trece pe sub pasaj este montat la doar câţiva metri înainte de viaduct. Se pare însă că şoferul neatent nu era sigur de înălţimea remorcii autotrenului pe care-l conducea: ”Sub 4 metri, acolo scrie 3,70, normal ar fi trebuit să intre”.

accident pasajul Jiul 01
accident pasajul Jiul 01

 
Incidentul a provocat pagube şi unui alt autoturism aflat în apropierea camionului. ”Eram la rând, am mers în faţă la semafor şi o dată am auzit o lovitură şi când m-am uitat era tirul şi a căzut ceva pe maşină”, afirmă şoferul maşinii avariate.

Maşina era însă asigurată, astfel că proprietarul şi-ar putea recupera banii de reparaţii de la firma de asigurări. La fel şi marfa transportată de camion. Şoferul şi-a distrus însă remorca atunci când a încercat să scoată tirul de sub pasaj. El riscă acum și o amendă cuprinsă între 700 şi 1600 de lei pentru nerespectarea indicatorului rutier care arată înălţimea maşinilor care pot trece pe sub pasaj.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri