Piața lucrurilor libere. Evenimentul a anulat toate principiile economiei moderne

Data publicării:
lucruri libere prima

”Îți plac ăștia? Cred că ți s-ar potrivi. I-am luat de la o prietenă de aici. Ce mărime sunt? Uite, ia să vedem că ne-am mai ales cu o pereche de pantaloni!” Nicoleta Rotaru a lucrat ani buni în departamentul comercial al unei companii din Timișoara. De când a intrat în concediu maternal, însă, o pasioneză schimbul de obiecte. Așa că a dat gratis o parte din garderoba ei de iarnă. ”Ceva haine de lână, bluze, pantofi... Deja două trei perechi le-a luat cineva, pentru că erau aproape noi”.

”O idee foarte bună, o piață a lucrurilor libere unde să dai, să primești, fără a schimba pe bani chestia asta”, spune Nicoleta Rotaru.

Iar atunci când o limbă străină dă bătăi de cap, la piața lucrurilor libere se găsește cineva care se ocupă de traduceri. ”Livia, da. Ciao. Poți să mă ajuți să îmi traduci, dacă doresc să cer ceai, cum să cer în engleză. Da, haide să mergem acolo și să cerem! Și o întrebi "Can I have some tea?" Ok, can you repeat? Poți să repeți? Can I have some tea? Și o să spună "Yes".

Zeci de timișoreni au experimentat în acest weekend schimbul de produse fără nicio implicaţie financiară: ”În momentul în care eu am ales să fiu profesoară, am ales să am timp și să nu am bani, cred că despre asta e vorba, nu contează banii aici și nici nu există bani”, ”E frumos pentru cui îi trebuie ceva ce își găsește, pentru copii”, ”Și noi avem chestii prin dulap pe care le-am putea da”.

Piața lucrurilor libere nu este guvernată de niciun principiu al economiei moderne, astfel că serviciile și obiectele se oferă după o regulă simplă. ”Vii, te așezi, oferi ce ai de oferit, îți alegi ce îți place, zâmbești și spui mulțumesc”, spune Ana Munteanu, gazda evenimentului.

Obiceiul schimbului gratuit de produse şi servicii este unul obişnuit în Europa de Vest, iar cea mai mare comunitate se află în Marea Britanie.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri