Pieţe volante, în Timișoara. Ce spun timișorenii despre acest proiect care ar putea deveni realitate în curând

Data publicării:
piete prima

Pe artera din apropierea StadionuluI „Dan Păltinișanu", aproape 300 de producători locali își vor putea expune marfa pe tarabe sau mese aduse chiar de ei. La fel ca în alte mari orașe din țară, dar și din străinătate, se vor vinde numai legume, fructe sau produse lactate din propria gospodărie.

”Se poate extinde piața, deci nu se pune problema ca un producător să nu aibă unde să expună”, ne spune Ştefan Sandu, consilier local în Timişoara.

Potrivit proiectului propus de Ştefan Sandu, în pieţele volante nu vom găsi kiwi, portocale sau banane. Mulți timișoreni care locuiesc în zona stadionului sunt încântaţi de idee: ”Mi se pare un lucru foarte bun ca așa nu mă mai abat de la drum, fie in Piața din Sparelui sau Girocului”, ”Departe, cu tramvaiul 6, apoi pe jos, apoi cu 4, apoi pe jos, greu”, - Iar dacă ar fi aici? ”Ar fi foarte bine”, ”(Mă duc în - n.r.) Iosefin, Traian sau Soarelui”. - Destul de departe, ”Da”, - Iar dacă ar fi aici? ”Ne-am termina treaba mai repede”.

Piața volantă nu necesită investiții din bugetul local. Dimineaţa, îşi vor amenaja singuri spațiul de vânzare, iar seara, strâng tot. Sunt și oameni care nu văd cu ochi buni proiectul, pentru că, spun ei, ar schimba aspectul zonei: ”E o zonă liniștită. Tot timpul aceste piețe s-au organizat la Muzeul Satului, undeva în exteriorul orasului, nu aici”, ”Ideea nu este rea, dar strică aspectul”.

Proiectul ar putea deveni realitate chiar din această primăvară, dacă va trece de plenul Consiliului Local Timişoara.

reporter: Sorina Covlea
operator: George Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri