Podul de piatră se dărâmă

Data publicării:
pod

Pericol pentru sute de persoane care tranzitează în fiecare zi un pod ce stă să se prăbușească. În localitatea timișeană Tapia, la doar câțiva kilometri de Lugoj, podul care leagă cele două așezări are aproape un secol, timp în care nu s-a investit nimic în reabilitarea lui. Acum, construcția se dârâmă cărămidă cu cărămidă.

Locuitorii din Tapia, județul Timiș spun că zilnic își pun viețile în pericol, nevoiţi să circule pe un pod care de doi ani se prăbușește bucată cu bucată. Oamenii spun că după inundaţiile din 2017, construcția a început să dezintegreze cărămidă cu cărămidă.

"Circulăm cum putem. Vă e teamă? Să știți că îmi e teamă că merg cu al mic la școală în fiecare zi și îmi e teamă."

"Ați văzut vreodată pe cineva să lucreze la el? Nu, niciodată. De când îl știu, e tot așa. Nimeni nu a pus să repare ceva sau să ...în stadiul în care a ajuns acum, niciodată n-o fost."

"Mi-e teamă de doi ani de zile. Cu dâlma asta ne dăm pe el de zici că-i trambulină, cu sania. Nu știu cum or pus astea să sărim peste ele și să stricăm mașina și podul, nici nu vin să-l vadă, să-l facă."

Autoritățile şi-au închipuit că podul este veşnic. Cu toate că are mai bine de un secol, nu s-au gâsndit că e nevoie de intervenţii decât atunci când a început să se dezintegreze.

"Este un pod vechi, din 1910, este foarte solid la originea lui și prin anii 80 s-a reabilitat foarte puțin. Nu au mai fost probleme până acum 2 ani, când au apărut acele fisuri în structura lui. Reprezintă o problemă pentru că dacă nu iau măsurile necesare, cu timpul se va degrada mai tare și va deveni impracticabil. Este un drum județean, aparține Consiliului Județean și dânșii au intenția să reabiliteze acest pod", spune Cristian Galescu, viceprimarul orașului Lugoj.

"În momentul aprobării bugetului la nivelul cj vom interveni pentru reabilitarea acelui pod pe Drum Județean", adaugă Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Localitatea Tapia, care aparține de primăria Lugoj, are aproximativ 400 de locuitori. În momentul în care vor începe lucrările de reabilitare, accesul va fi deviat pe un drum agricol. Reabilitarea podului ar urma să dureze 3 luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri