Premieră industrială românească la Timișoara! Aici sunt construite două macarale gigant

Data publicării:
macarale prima

Mecanismul de ridicare principal va fi montat pe prima dintre macarale, care poate ridica până la 100 de autoturisme la înălţimea unul bloc de 15 etaje. 200 de muncitori şi 40 de specialişti au lucrat pentru a realiza componentele de la prima macara. În fabrică au început şi lucrările pentru macaraua numărul 2, identică cu prima.



”Ea este unică, odată datorită gabaritului, înălţimii de ridicare, sarcinii care o ridică, de 120 de tone, braţul care ridică, până la 55 de m. Este gândită să construiască nave care au o înălţime totală peste 50 de m. În clipa de faţă, în România nu există astfel de utilaje la asemenea performanţe gigantice”, ne informează Mihai Olariu, directorul firmei constructoare.



Macaraua se deplasează pe 64 de roţi și are patru mecanisme care realizează mișcarea în plan orizontal al macaralei, în plan de rotire, în plan de basculare şi în plan de ridicare. Proiectarea macaralei a fost o adevărată provocare.

 

”Mai sunt macarale asemănătoare, dar de dimensiuni mai mici, (...) pot să spun că nu a fost uşor la început. Doar că acum pot să spun că execuţia la numărul unu este finalizată, suntem mai liniştiţi şi, în momentul de faţă, macaraua este la montaj”, ne-a precizat directorul tehnic Adrian Tămaș.

 

Preţul unei asemenea macarale gigant este de aproximativ 10 milioane de euro.

reporter: Marcela Sferlea
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro