Premieră naţională în urologie, la Timişoara. Pacienţii cu afecţiuni ale prostatei vor fi diagnosticaţi şi trataţi printr-o tehnică modernă

Data publicării:
urologie 1

Trandafir Dumitraşcu are 65 de ani, iar în urmă cu cinci ani a fost diagnosticat cu adenom de prostată. A suferit atunci o intervenţie, însă sismptomele nu au dispărut în totalitate. Acum, medicii au hotărât ca el să fie din nou diagnosticat şi tratat prin noua tehnică. ”Un instrument mai bun care să ajute puţin la suferinţa bolnavului. Eu sper să fie mult mai bine decât a fost altădată”, spune el.

Tehnica de diagnostic constă în suprapunerea imaginii obţinute la RMN cu cea de la ecograf, din timpul intervenţiei. Astfel, se obţine o imagine clară, iar medicii pot interveni milimetric pentru a găsi tumorile la nivel de prostată.

”Este un braţ mecanic care are pe el montată o matrice”. În funcţie de imagini, medicul realizează zece biopsii ca să identifice cu precizie locul în care se va putea acţiona: ”Între C4,5 şi d4,5”.

”Medicii timişoreni, în colaborare cu cei din străinătate, aplică pentru prima dată în România tehnica fusion la un pacient cu adenom de prostată. Intervenţia nu durează mai mult de 40 de minute, iar bolnavul poate părăsi spitalul în aproximativ două zile”, ne spune Maria Rohnean, reporter Digi24 Timişoara.

Metoda a fost introdusă în ţările dezvoltate de aproximativ doi ani, iar potrivit specialiştilor este una dintre cele mai precise tehnici de diagnostic şi terapie a prostatei de la ora actuală. ”E atât de performantă această tehnică pentru că se face o fuziune de imagine, o fuziune a imaginii făcute în RMN cu imaginile live din prostată. Suprapunerea acestor imagini ne dă un diagnostic exact al cancerului de prostată, localizat, dându-ne posibilitatea de-a avea o terapie focală în viitor şi o terapie minimal-invazivă”, precizează Mihai Rădulescu, medic chirurg urologie, Saarbrucken-Germania.

”Este adresată mai ales pacienţilor să le spunem „de graniţă", la care există o suspiciune majoră de diagnostic, nu au toate semnele şi celelalte metode diagnostice nu au dat rezultate”, ne-a declarat Viorel Bucuraş, şeful Secţiei de Urologie de la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Anual, aproximativ 200 de persoane cu cancer de prostată sunt tratate în cadrul Secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean din Timişoara. Cu toate acestea, specialiştii din străinătate spun că în ţara noastră prevenţia nu este foarte bine dezvoltată. ”În Germania majoritatea oamenilor cu vârsta de peste 50 sau 55 de ani consultă urologul pentru diverse teste de diagnostic pentru a fi siguri că nu au cancer de prostată”, ne-a spus Timo Tschuvtsch, medic chirurg urologie, în Germania.

Potrivit statisticilor, peste 40% dintre bărbaţii cu vârsta de peste 60 de ani suferă de afecţiuni ale prostatei. În mare parte dintre cazuri însă pacienţii se prezintă la medic abia când simptomele devin greu de suportat, iar boala se tratează mult mai dificil.

Invitat în cadrul jurnalului Digi24 Timișoara a fost medicul Viorel Bucuraş, şeful Secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean din Timişoara 

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998