Premieră pentru Hristo Stoickov

Data publicării:
Hristo Stoickov

Hristo Stoickov şi-a început periplul în Banat la Dudeştii Vechi, unde se află cea mai importantă comunitate de bulgari din zonă. În luna august, fostul jucător al Barcelonei va fi declarat cetăţean de onoare al comunei, iar stadionul pe care evoluează echipa locală, Pobeda, va deveni prima arenă care îi poartă numele.

Golgeterul Campionatului Mondial din 1994 a fost coleg cu Hagi la Barcelona, iar acum colaborează la nivel de copii şi juniori. Hristo Stoickov are cinci academii, dintre care patru în Spania. Hagi i-a cerut sfatul înainte să şi-o deschidă pe cea de la Constanţa.

Hristo Stoickov va reveni în Banat în luna august, pentru un meci demonstrativ, la care şi-au confirmat prezenţa colegii de la echipa naţională, cu care a ajuns în semifinalele Mondialului din Statele Unite; dar şi o selecţionată tricoloră, din care vor face parte Hagi şi Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri