Prima zi de caniculă din iulie. Vremea se va schimba însă radical de mâine: din nou, ploi

Data publicării:
canicula

Razele puternice au fost aproape insuportabile astăzi la amiază în centrul Timişoarei. Căldura a fost puternic resimţită de oameni, care au ales fie să se refugieze la umbră, fie să se răcorească cu apa de la fântânile publice sau consumând îngheţată: ”Nu vedeţi? Că ne aprovizionăm cu apă, că fără apă suntem terminaţi, foarte cald.Deocamdată n-avem tensiune, dar nu ne plimbăm nici mult la ora asta, mergem spre casă”, ”Cu apă şi purtăm (şapcă), că trebuie, acum a început canicula. Până acum era timpul ăla aşa cum era”.

33 de grade s-au înregistrat la Timişoara, iar în alte localităţi din regiune, termometrele au indicat şi 35 de grade Celsius. Canicula nu va dura însă, deoarece meteorologii au emis o informare de vreme rea, care intră în vigoare de mâine dimineaţă.

”Vremea o să se schimbe radical, o să fie instabilă, vom avea din nou averse, care o să aibă caracter torenţial, intensificări de vânt cu aspect de vijelie, descărcări electrice, bineînţeles, cantităţi importante de apă cumulate şi o răcire destul de semnificativă”, precizează Florina Moţiu, meteorolog, de la Centrul Regional de Meteorologie Banat-Crişana.

Instabilitatea atmosferică este cauzată de un ciclon format în Marea Mediterană, potrivit meteorologilor, care spun că astfel de fenomene vor fi frecvente pe tot parcursul verii.

reporter: Maria Rohnean
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...