Primăria Timișoara, război cu... Ambrosia. Temuta buruiană a invadat mai multe zone din oraș

Data publicării:
ambrozie 1



Practic, Primăria Timișoara începe în 9 august 2013 lucrările de erbicidare şi cosire pe domeniul public al municipilui Timişoara.

Date fiind condiţiile climatice din acest an - precipitaţii abundente, urmate de o perioadă de temperaturi ridicate, municipalitatea face un anunţ către toţi timişorenii, atât persoane fizice cât şi reprezentanţii legali ai instituţiilor, diferitelor întreprinderi sau societăţi private, să ia măsuri de combatere a buruienilor, între care și temuta Ambrosia, pentru a nu pune în pericol sănătatea oamenilor.

Primăria Timişoara a reglementat problema buruienilor prin Hotărârea de Consiliu Local nr.206/2009: constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 pentru persoanele juridice „nedistrugerea buruienilor şi în mod special a celor cu potenţial alergen (iarba pârloagelor-Ambrosia artemisiifolia) de pe spaţiile verzi, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire.”

De asemenea, Regulamentul privind factorii de mediu din zona metropolitană Timişoara, prevede că ”persoanele fizice şi juridice au obligaţia de „distrugere a buruienilor şi în mod special a celor cu potenţial alergen”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri