Primarul Timișoarei Nicolae Robu răspunde acuzaţiilor de discriminare venite din partea etniei rome

Data publicării:
robu prima

Primarul Nicolae Robu spune că, în postarea de pe Facebook, nu făcea referire la toţi romii, ci doar la anumite persoane, care, în viziunea acestuia au obiceiuri ce nu fac cinste nici oraşului şi nici etniei din care fac parte. Mai mult decât atât, nu consideră justificată acţiunea consilierului local al Primăriei Sectorului 5 din Bucureşti: ”Nu este fundamentată nici într-un caz, pentru că acea postare a mea pe Facebook, aşa cum am şi explicat într-o postare ulterioară, nu are nimic rasist, nimic discriminatoriu în ea”.

Observaţia edilului conform căreia romii ar trebui ca în loc să "arate câţi dinţi de aur au, câţi cocoşei, câte ghiuluri, ce maşini, mai bine s-ar lăuda prezentând în fotocopie adeverinţa cu sumele plătite ca taxe şi impozite" i-a revoltat pe mulţi membri ai comunităţii ţigăneşti, care spun că sunt buni platnici. Nu-şi plătesc dările la timp, dar şi le plătesc, susţin romii.

”Vizavi de romii din diaspora, ei vara vin şi îşi plătesc când au vacanţele, când îşi fac nunţile fastuoase, deci ei atunci vin şi îşi plătesc”, susține Rudolf Stancu, reprezentant al etniei rome.

”Orice om de rând, dacă mai întârzie, înseamnă că nu întârzie intenţionat, că nu vrea să plătească, întârzie din cauza drumului, e cam departe - Germania, Austria, Italia, e cam departe şi totodată când vin acasă, îşi plătesc”, adaugă și Bujor Cârpaci.

Dacă îşi plătesc sau nu, o dovedesc doar adeverinţele eliberate de angajaţii Direcţiei Fiscale din Timişoara. De aici, însă, încă nu am putut afla dacă romii respectă legea. ”În primul rând pot să vă spun că Direcţia Fiscală ţine evidenţele pe contribuabili, nu pe etnii. Al doilea lucru pe care pot să vi-l spun este că informaţiile cu caracter personal sunt protejate de o procedură fiscală”, afirmă Adrian Bodo, directorul Direcţiei Fiscale din cadrul Primăriei Timişoara.

Cert este că, pentru postarea de pe Facebook, la începutul săptămânii viitoare, primarul Nicolae Robu va fi reclamat la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Dacă acuzaţiile se confirmă, potrivit regulamentului instituţiei, edilul şef al Timişoarei poate primi o amendă cuprinsă între 2.000 şi 100.000 de lei.

reporter: Adina Iriza
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri