Profesori de la Harvard, la UMF Timişoara

Data publicării:
harvard prima

Cei trei medici străini sunt renumiţi în Statele Unite pentru priceperea lor în a identifica şi trata mai multe boli ale pielii sau ale sângelui. Plusul adus de ei vizează aspecte pe care medicii români nu le pot acoperi pentru că nu sunt specializaţi într-un singur domeniu.

„În România, medicii patologi sunt generalişti, studiază cancerul de piele, mamar, la plămâni, la colon. Ei studiază tot. Aşa că nu se pot concentra pe o singură ramură. Eu studiez doar melanomul şi evident că am mai multă experienţă, pentru că numai asta fac", spune Adriano Piris, de la Harvard Medical School.

Cu ajutorul lor cursanţii află şi care sunt cele mai importante măsuri luate imediat după ce boala a fost descoperită.

„Sistemul nostru păcătuieşte printr-o lipsă de supraspecializare. Aceste cursuri vin pe de o parte sa umple nişte goluri. Fiecare învaţă câte ceva nou, fiecare se pune la punct cu noile clasificări, cu noile metode de diagnostic", precizează Alis Dema, medic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Astfel de cursuri reprezintă un pas prin care medicina românească începe să recupereze distanţa mare care o desparte de medicina occidentală, spun organizatorii.

„Aceeaşi diferenţă care există între o maşină românească şi una germană sau americană , exact aceeaşi diferenţă de concepţie între tehnologia americană şi românească, la fel este şi diferenţa în educaţie şi în sănătate. Este vorba despre o perfecţionare şi o creştere a evidentă a calităţii actului medical", precizează Marius Raica, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" Timişoara.

Cursurile se desfăşoară în perioada 12-14 iunie, la Universitatea de Mecicină şi Farmacie din Timişoara.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...