RATT, pe "lista neagră" a Curții de Conturi. Prejudiciul descoperit de inspectori este de 7 milioane de lei

Data publicării:
ratt

Printre angajații care au beneficiat de majorări salariale nejustificate, în opinia Curții de Conturi se află și directorul RATT, Ioan Goia. Acesta a câștigat în anul 2012 din salariul de manager suma de 43.000 de lei. Anul următor acest venit a crescut cu 4.000 de lei. Am încercat să îl contactăm pe Ioan Goia, însă nu a putut fi găsit nici la sediul Regiei Autonome de Transport Timișoara, nici la telefon.

Mai mult succes au avut consilierii din Timişoara care l-au luat la întrebări pe managerul societăţii subordonate direct lor. Dar aleşii locali nu pot interveni în modul de gestionare a banilor din interiorul companiei.

Inspectorii Curții de Conturi au descoperit şi alte nereguli. De exemplu, în aceeaşi perioadă, angajaţii care au plecat în deplasări au primit diurne în valoare de 150 de lei pe zi.

„ (...) În timp ce RAT Timişoara înregistrează pierderi şi supravieţuieşte ca şi entitate economică doar datorită subvenţiilor de la bugetul local, conducerea regiei a semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2012, prin care, la art. nr. 139 din contract, s-a aprobat a se acorda tuturor angajaţilor regiei, diurnă în valoare de 150 de lei pe zi, adică o diurnă care este de 11,5 ori mai mare decât diurna acordată oricărui bugetar", se arată în raportul Curții de Conturi. Prejudiciul astfel creat depășește 140.000 de lei. 

Iar lista neregulilor sesizate de Curtea de Conturi continuă. RATT a sponsorizat Clubul de Forbal Electrica, fostele sindicate din cadrul regiei şi Parohia Ortodoxă din cartierul Tipografilor. În total, peste 500.000 de lei.

Managerului RATT i s-a adus în vedere deja că până în luna iunie trebuie să recupereze prejudiciul total, care ajunge la 7 milioane de lei.

Şi primarul Timişoarei Nicolae Robu cunoaşte situaţia RATT, și, deşi la începutul mandatului dorea să schimbe managementul regiei, acum aşteaptă decizia finală a Curţii de Conturi ca să ia măsuri.

Un alt aspect negativ scos în evidenţă de Curtea de Conturi se referă la faptul că 76% din cheltuielile lunare are RATT sunt suportate din bugetul Primăriei Timişoara sub formă de subvenţii. Dar, chiar şi în aceste condiţii, în 2015, Regia Autonomă de Transport Timișoara a primit din partea municipalității peste 46 de milioane de lei.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Oana Pellea, revoltată după ce imaginea tatălui ei a fost folosită fără drept: „Păcat este că profitați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
Semnalul de alarmă tras de salvamontiști după ce șerpii sunt tot mai des întâlniți pe munte. Simptomele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...