Regionalizarea, și la Ambulanță. Vom avea un Serviciul Regional de Ambulanță Vest, la Timișoara

Data publicării:
ambulanta 1



Conform proiectului, în subordinea Serviciului Regional de Ambulanță Vest vor funcționa, în locaţiile fostelor Servicii Judetene de Ambulanță, structuri judetene de ambulanţă, atenție, fără personalitate juridică, la care se adaugă stații, substanții și puncte de lucru ale Ambulanței.

Iancu Leonida, directorul Serviciului de Ambulanţă Timiş: ”Nu va fi mai mult de lucru pentru că această activitate se normează. Dacă va fi mai multă activitate, vor fi şi mai mulţi operatori. Așa cum, acum noi o avem normată pe numărul de apeluri pe 24 de ore, tot aşa va fi analizată pe viitoarele dispecerate”.

Iar aceasta nu este singura schimbare. Personalul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Timiș și ale Serviciilor Județene de Ambulanță Arad, Hunedoara și Caraș-Severin se consideră transferat în interesul serviciului și se preia cu aceleași drepturi salariale de către Serviciul Regional de Ambulanță Vest. Dacă personalul medical al Ambulanței va fi preluat, spune proiectul, în totalitate, nu același lucru este la fel de sigur și pentru cel de conducere, de la contabilitate, de cei care se ocupă de chestiuni administrative, de tehnica de calcul și alte posturi, unde încadrarea se va face ”după normativ”.

 

Prin toate aceste schimbări, se urmărește ca ambulanţele să ajungă mai repede la pacienţi. Iancu Leonida ne explică: ”Vă dau un exemplu la graniţa de judeţ. Aradul are o substaţie la Lipova, noi avem una în Maşloc. De cele mai multe ori, aceste substaţii asigură asistenţa de urgenţă pe comunele din jur. O astfel de ambulanţă este indisponibilă până la o oră şi jumătate şi atunci celaltă este disponibilă pentru a acţiona în teritoriu”.

Potrivit proiectului, la nivel naţional, vor exista opt servicii regionale de ambulanţă. Finanţarea lor va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Reporter: Marcela Sferlea
Operator: Tiberiu Alasu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri