Remiză în primul amical al verii

Data publicării:
amical ofk belgrad


„Am ajuns de foarte multe ori și rapid la poarta adversă, ne-am creat ocazii mari de gol, ne-am creat multe situații în careu, dar din păcate nu am reușit să finalizăm, eu o pun pe fondul de oboseală”, a explicat Ionuț Popa, antrenorul lui ACS Poli Timișoara.

Ionuț Popa a folosit toți jucătorii avuți la dispoziție, inclusiv pe nou-veniții Alin Șeroni și Alin Ignea, dar și pe cei doi portari aflați în probe, Vasile Curileac – ultima dată la FC Botoșani și italianul de 19 ani Stefano Aiolfi, care a evoluat ultima dată pentru Cremonese. Chiar și așa, gruparea alb-violetă s-a înțeles însă cu un alt goalkeeper, Cătălin Straton, care a apărat, ultima dată, poarta celor de la CSU Craiova.

„Omogenitatea are mult de suferit deocamdată sunt multe lucruri de pus la punct și nu în ultimul rând, dintre cele ce trebuie să le punem la punct e concentrarea la finalizare”, continuă Popa.

Alb-violeții continuă seria testelor de verificare, astăzi, de la ora 18, când vor întâlni pe arena principală din complexul Dan Păltinișanu, echipa de ligă a a treia, Viitorul Domnești. Sâmbătă, de la ora 11, timișorenii întâlnesc, tot acasă, FC Szeged 2011, din liga a doua maghiară.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică