Reparaţii la calea ferată cu probleme de la marginea Timișoarei

Data publicării:
calea ferata

Un astfel de incident a avut loc chiar la începutul acestei luni, când trei vagoane încărcate cu motorină au deraiat, iar unul s-a răsturnat. Calea ferată aparţine unui proprietar privat, care de câţiva ani nu a făcut lucrări de reabilitare. Astăzi a avut o întrevedere, împreună cu primarul din Moşniţa şi preşedintele Consilului Judeţean, şi a anunţat că va aloca fonduri pentru executarea lucrărilor de renovare.

”Domnul Movilă a venit şi a prezentat planul de refacere completă a căii ferate, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în siguranţă deplină, şi siguranţa cetăţenilor din Moşniţa şi Timişoara sau Giroc să nu fie ameninţată în niciun fel”, ne-a declarat Ioan Sorincău, primarul comunei Moşniţa Nouă.

Lucrările de reabilitare vor începe în câteva luni şi se preconizează că vor dura câteva săptămâni. Va fi renovată şi trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în Timişoara, acolo unde şoferii sunt nevoiţi să reducă viteza, din cauza degradării.

reporter: Adina Iriza
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri