Reşiţa câştigă derby-ul Banatului. Metalul s-a impus cu 2-0, în faţa lui ACS Poli Timișoara

Data publicării:
metalul acs

Cu aproape 4.000 de suporteri în tribune, gazdele au dictat ritmul în startul meciului, dar timişorenii au avut prima ocazie mare. Bară a lui Pedro Henrique, direct dintr-o lovitură liberă obţinută tot de el. Reşiţa a replicat imediat, dar Pap a respins şutul lui Buhăescu.

Pe fondul unui joc deschis, gazdele au deschis scorul în minutul 26, în urma unui corner acordat eronat de centralul întâlnirii. Neagoe a centrat la marginea careului mic, iar Ciucă a marcat de lângă Cânu. Keita a avut egalarea în bocanc, după centrarea lui Pedro, dar reluarea senegalezului, pe centrul porţii, nu l-a învins pe Zimmerman.

La pauză, Alexa l-a introdus pe Szekely şi a schimbat sistemul tactic, dar echipa timişoreană n-a mai reuşit nimic în atac. Ba mai mult, tot gazdele au punctat, prin Buhăescu, după ce atacantul reşiţean l-a întors pe Scutaru.

Agonia alb-negrilor nu s-a sfârşit aici, pentru că în ultimul minut, Gabriel Cânu şi-a încheiat evoluţia slabă cu un cartonaş roşu. Metalul se impune meritat şi îşi măreşte la patru puncte avansul faţă de ACS Poli.

Deasupra lui ACS Poli a urcat în clasament şi nou-promovata Fortuna Poiana Câmpina, care are 10 puncte. Dacă timişorenii stau în runda a VI-a, Reşiţa joacă în deplasare, la FC Bihor, lanterna roşie a seriei.

Reporter: Ionuţ Suciu
Operator: Tibor Alasu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri