Revelion la Timișoara, pe muzica lui Johann Strauss

Data publicării:
strauss prima

Desprins din cele mai frumoase basme, cu mult rafinament şi eleganţă, spectacolul a mers direct la sufletul spectatorilor: ”Superb. Noi venim regulat de foarte mulți ani la acest spectacol”, ”Ne simțim în lumea noastră, iubim opera. Spectacolul, pentru noi, întotdeauna reprezintă ceva”.

La cumpăna dintre ani, artiştii Operei din Timişoara au ales tot scena. Empatia publicului este pentru ei cea mai mare satisfacţie. ”Sunt celebri si tipicii si bineventii nostri spectator de anul nou. Sunt altfel decat cei de peste an”, afirmă Cristian Rudic. ”Publicul este mereu extrem de cald. Evident că mă stimulează. Pe mine mă ajută foarte mult, mă impulsionează, să îi simt aproape de mine. Și le mulțumesc”, spune Narcisa Brumar.

A devenit deja o tradiție ca iubitorii muzicii clasice să își petreacă Revelionul într-un decor aparte, la balul prinţului Orlovski. A fost al 14-lea an când reprezentanţii Operei din Timişoara au adus în faţa spectatorilor opereta ”Liliacul”.

”Biletele au fost vândute de la jumătate lui noiembrie și, pentru acest lucru, în 8 avem al doilea spectacol, deoarece cei ce nu au fost prezenți astă seară să se bucure”, ne-a declarat Corneliu Murgu, directorul Operei Române Timişoara

Când s-a lăsat cortina, mii de aplauze au răsunat la unison.

reporter: Adina Iriza
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...