Revelionul pe rit vechi, sârbii din Timișoara au intrat în noul an

Data publicării:
revelion sarbesc

Unul câte unul paharele s-au țăndări, iar cu fiecare ciob s-a mai dus din ghinionul și răul din anul trecut. E ritualul la care  sârbii din Banat nu renunță în noaptea de Revelion.

„Este fantastic, o tradiție care se menține de foarte mulți ani”, spune un sârb prezent la una din petrecerile din oraș.

„Spargerea paharelor semnifică spargerea ghinionului și începutul noului an”, povestește un altul.

Sârbii își amintesc că Timișoara a fost mereu un loc de refugiu, mai ales când coflictele sau regimurile politice îi opreau să petreacă.

„Am sărbătorit Anul Nou sărbesc și când a fost asta interzis în fosta Iugoslavie, veneau rudele și prietenii nostri aici și săbătoream aici, iată, acum, suntem liberi”, spune Slavomir Gozdenovici, reprezentant al comunității sârbe.

Din meniul de Revelion  nu a lipsit carnea de porc, care conform tradiției balcanice aduce noroc. Și cum în vestul țării trăiesc peste 18.000 de sârbi, în multe restaurante s-a petrecut până în zorii zilei.

„Sârbii știu să se distreze, se distrează de două ori cu prietenii români”, încheie Iavor Radovankovici, organizator.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...