Saloane noi la Clinica de Chirurgie Vasculară Timișoara

Data publicării:
clinica prima

Aflăm că, până acum o lună, pe secţie existau doar două băi comune, atât pentru pacienţii internaţi, cât şi pentru rudele acestora. Nu erau, însă, adaptate persoanelor cu nevoi speciale. Acum, fiecare salon modernizat are baie proprie, special construită pentru nevoile pacienţilor operaţi.

De o lună, de când au început lucrările de modernizare la cele trei încăperi, pacienţii internaţi au fost cazaţi în cele șase saloane rămase libere.

”Ca şi într-o casă nouă”, ne spune pacienta Daniela Pavel. - Cum sunt condiţiile? ”Foarte bune”.

Pe lângă confortul pacienţilor, şi munca personalului medical este mult mai uşoară. Existenţa unui sistem de alarmă îi va permite pacientului să solicite ajutor, atunci când va fi cazul. ”Ne uşurează cu mult mai mult activitatea, este bine în primul rând pentru pacienţi, iar apoi şi pentru noi, şi pentru medici. Se păstrează mai curat, avem condiţii optime de muncă, este cu totul şi cu totul altă viaţă”, afirmă Simona Banciu, asistentă şefă la Secţia de Chirurgie Vasculară.

”Vreau să vă spun un singur lucru, că am venit aici şi am constatat cu stupoare că mai bine de jumătate din pacienţii secţiei aveau acces la o toaletă cu două scoici, bărbaţi şi femei. Un lucru care ţine de ţările subdezvoltate”, ne-a precizat Mihai Ionac, şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară.

S-au investit până acum, din fondurile strânse, 70.000 de euro, iar alte 90.000 sunt necesare pentru finalizarea celorlalte saloane.

reporter: Adina Iriza
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri