"Salonul groazei", după un an

Data publicării:
salon groaza

"Salonul groazei" - așa era supranumită, în urmă cu un an, una dintre încăperile Secției de Pneumologie de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. În presă au apărut atunci imagini tulburătoare în care se vedeau condițiile complet improprii în care erau internați pacienții. Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Au fost înlocuite geamurile, mobilierul, ușa și s-au făcut igienizări. Secția din care face parte salonul a intrat într-un proces amplu de reabilitare, totul însă după ce imaginile de aici au îngrozit o țară întreagă.

"Bună ziua! Cum vă simțiți? Acesta este salonul cu pricina, care a fost igienizat, s-a schimbat feroneria, paturile sunt altele, urmând ca atunci când terminăm partea dezafectată, să mutăm pacienții în partea nouă și aici să ne apucăm de la cărămidă să renovăm."

Salonul 42 al Secției de Pneumologie a Spitalul Victor Babeș din Timișoara a fost închis anul trecut de Direcția de Sănătate Publică. În spațiul public, au apărut imagini cu pereții scorojiți, mobilierul învechit și cearșafurile uzate din salon. Abia atunci autoritățile locale au găsit bani pentru reabilitare.

"După incidentul de anul trecut, perfect justificabil și din punctul nostru de vedere, am găsit deschidere la autoritățile locale, în speță primăria Timișoara, care ne-a ajutat să renovăm tot ce înseamnă secție de pneumologie", spune Cristian Oancea, director medical spitalul "Victor Babeș" Timișoara.

"Etajul 1 este finalizat, mai avem de lucru în această baie, aici, pe care o să o terminăm la sfârșitul săptămânii, parterul este gata și etajul 1 în proporție de 99%."

Acum se lucrează la jumătate din suprafața celui de-al doilea etaj. Încă mai sunt saloane care amintesc de condițiile lagărelor de concentrare.

"Eu zic că în vreo 2 luni și un pic terminăm. Mai avem cam o săptămână, să zicem, să montăm covorul PVC și atunci putem să mutăm partea cealaltă, să începem", completează Radu Lazea - șef de șantier.

"Ca în spital e. Ei fac ce pot cu ce este. Se lucrează în partea cealaltă, se aud zgomote."

"Nu ne putem plânge de personal. Își fac datoria, ne schimbă paturile, ne fac curat în fiecare dimineață, dau cu substanțe și seara și dimineața."

Până în vara acestui an, lucrările ar trebui finalizate.

"Am investit până acum 800 de mii de lei în reparațiile capitale ale acelor corpuri de clădire iar la nivelul spitalului victor babeș am investit în ultimii 2 ani, aprox 9 milioane și jumătate în dotări și investiții în aparatură", susține Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

Secția de Pneumologie a Spitalului "Victor Babeș" din Timișoara are 26 de saloane pentru pacienți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri