Șansele de salvare scad etapă cu etapă

Data publicării:
poli


„Am 13 jucători seniori și 5 juniori în acest moment, dar ne vom bate până în ultima clipa pentru obiectiv”, a spus Daniel Mogoșanu, antrenorul craiovenilor.

„Putem să ajungem din nou pe primul loc, important e ce facem acum la Botoșani și apoi meciul direct cu Iași”, este de părere și Alexandru Băluță, marcatorul unuia dintre cele două goluril ale lui CSU Craiova în meciul cu ACS Poli.

Cu patru meciuri consecutive fără victorie, şansele timişorenilor de a evita retrogradarea scad etapă de etapă. Două puncte îi despart pe jucătorii pregătiţi de Petre Grigoraş de locul de baraj, ocupat de FC Voluntari.

„Atâta timp cât matematic mai sunt sanse vom merge până la capăt, chiar dacă sunt probleme de mai multe feluri la echipă”, admite Petre Grigoraș, tehnicianul bănățenilor.

„Eu sincer să fiu, sunt mai încrezător așa, pentru că sunt totuși două puncte, nu e o foarte mare diferență, mai sunt patru etape”, recunoaște și Daniel Popescu, marcatorul golului doi al gazdelor.

„A fost un punct muncit, dar nu prea, nu prea ne ajută. În fine, vom lupta până la capat, vom juca fiecare partidă la victorie, atâta timp cât mai sunt șanse matematice de salvare de la retrogradare, vom încerca să dăm totul pe teren ca să reușim salvarea”, a precizat și Mădălin Smaranda, goalkeeper-ul timișorenilor.

Runda următoare, Poli Timişoara joacă pe terenul Petrolului, în direct la Digi Sport 1, luni, de la ora 18:00. În aceeaşi zi, de la 20:30, CSU Craiova evolează tot în deplasare, la Botoşani, în direct la Digi Sport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu avea şeful ITM Bucureşti. Costel Grojdea spune că maşina Lamborghini de 300.000 de euro nu este a...
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Pensie crescută: Unui pensionar i se recunosc 15 ani munciți la grupa a II-a. Decizia ajută toți pensionarii
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...