Scandalul Athena: spitalele, silite să dovedească, în fel și chip, că au prestat servicii medicale

Data publicării:
acte cas



CJAS Timiș cere adresa şi numărul de telefon al pacienţilor cărora le-au fost acordate servicii medicale

Măsurile vin ”ca urmare a numărului mare de sesizări venite din partea asiguraţilor şi a controalelor efectuate la furnizorii de servicii medicale”, susțin cei de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. Măsurile antifraudă au implementate în cursul lunii iulie la nivelul spitalelor din judeţul Timiş: CJAS Timiş a obligat spitalele ca, pe lângă raportarea pe care o depun lunar, sub semnătură proprie, în ceea ce priveşte realitatea şi exactitatea serviciilor efectuate, să depună în plus şi o bază informatică cu adresa şi numărul de telefon al pacienţilor cărora le-au acordat servicii medicale.

Această măsură va fi completată cu obligativitatea furnizorilor de servicii medicale din unităţile spitaliceşti private de a depune la CJAS Timiş, odată cu raportarea, şi o copie după factura de coplată, tot în vederea verificării realităţii serviciilor medicale prestate. Această măsură va fi extinsă şi la celelalte categorii de asistenţă medicală: asistenţa medicală de specialitate, asistenţa medicală primară.

Procurorul de caz: cei de la Casa de Asigurări verificau doar codurile numerice personale și codul aferent bolilor 

Ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara scoate în evidență și modul deficitar în care cei de la Casa de Asigurări de Sănătate Timiș verificau actele pentru decontare.

”Cei de la Casa de Asigurări verificau doar codurile numerice personale și codul aferent bolilor pentru care pacienții erau internați. Însă e suficient să priviți, onorată instanță, că aceleași persoane erau internate succesiv pentru afecțiuni diferite. E o adevărată fabrică”, a susținut, în instanță, procurorul responsabil de dosar.

CITEȘTE ȘI: Spitalul Athena din Timișoara: cum funcționa ”fabrica de bolnavi”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri