SCM BC Timișoara și-a aflat programul

Data publicării:
mandic 1


„Dacă reușim să păstrăm un ritm susținut pe toată durata celor 40 de minute și dacă încercă să eliminăm greșelile puerile din apărare, cu siguranță, avem șanse bune să câștigăm la Galați”, a spus Nenad Mandic, în studioul Diviziei Locale.

„Dacă luăm fiecare meci parte în parte, putem să câștigăm, la fel cum am făcut-o acum de când avem noul antrenor. Cred că putem să strângem câte victorii avem nevoie”, s-a exprimat și Zoran Milencovici, căpitanul „leilor”.

Tehnicianul de 36 de ani al BC Timișoara știe care poate fi avantajul echipei sale, în cele 10 partide rămase de disputat, în actualul sistem.

„La lotul actual, nu putem juca pozițional, cinci la cinci. Trebuie să încercăm să găsim soluțiile cele mai bune cu un joc rapid, în viteză, cu mult efort. Acesta ar fi avantajul pe care ni l-am putea crea.

Căpitanul „leilor din Banat” a vorbit și despre unitatea din sânul echipei și a indicat și schimbările cele mai vizibile aduse de Nenad Mandic, de la revenirea sa la Timișoara.

„Atmosfera este una mai deschisă, mai liberă și asta se vede și în jocul nostru. Avem încredere din ce în ce mai mare în noi și cred că acesta este principalul atu adus de dânsul”, a povestit Milencovici.

Duelul cu Phoenix Galați, din a doua fază a întrecerii interne are loc sâmbătă, de la ora 19:00. Timișorenii vor mai întâlni, în sistem tur-retur, Gaz Metan, Energia Tg. Jiu, Dinamo și BCMU Pitești.

Redactor: Claudiu Sav

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri