Serbare medievală pe Cetatea Devei

Data publicării:
cetate castrum

Mii de turiști, veniți din toată țara, s-au bucurat de spectacol, de muzica secolelor 13-15 adusă de Cimpoierii din Transilvania, dar și de tradiția românească a dansurilor populare. 

„E prima dată când vin în Deva, nu am știut că o să găsesc un spectacol așa de interesant aici, ne pregătisem să stăm doar câteva minute, însă am rămas mai mult”, spune un turist.

„Foarte frumos, și foartă multă lume și e bine că au renovat-o”, adaugă un alt vizitator.

Cel mai important moment al serbării medievale a fost constituirea ordinului cavalerilor Castrum Deva, din care fac parte opt străjeri însoțiți de opt domnițe, cei care, de acum înainte, vor păzi cetatea și îi vor binedispune pe turiști.

„La momentele importante pe care le trăiește orașul să avem această gardă care să fie cât mai apropiată de spiritul unor anumite epoci”, spune unul dintre cavaleri.

„Această gardă în primul rând înseamnă pasiune, dedicație pentru tot ce înseamnă cetatea Devei reînviate, și tot ce ține de tradiție, de istoria noastră care trebuie dusă mai departe”, povestește Cristian Stan, șeful gărzii cavalerilor.

„Noi, domnițele, reprezentăm femei care oarecum observă și dețin totul sub control”, explică Miruna, una dintre domnițele castrumului.

După trei ani în care a fost supusă mai multor lucrări de conservare și reabilitare, cetatea a fost redeschisă pentru turiști în urmă cu o lună. Monumentul este atestat documentat încă din anul 1269.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri