Sari la conținut
News Alert

Șocul scontat s-a produs. ACS Poli - Concordia Chiajna, 1-0, la primul meci al lui Florin Marin

Goga, Belu şi Cânu au trecut pe lângă gol la aceeaşi fază, pentru ca pe finalul primei reprize Matache să respingă în două rânduri. În actul secund, defensiva Concordiei a cedat şi Dorin Goga a înscris pentru prima oară de la revenirea la Poli. Atacantul putea face chiar dubla, însă Matache a prins în doi timpi. Portarul Concordiei s-a mai opus şi la şutul la colţul scurt trimis de Rufino, înainte ca Purece să semneze singura ocazie a oaspeţilor.

„Jucătorii s-au montat pentru joc, au avut o atitudine pozitivă și îi felicit pentru că, în mare parte, meritele acestei victorii le aparțin. Și lui Dan Alexa care a pregătit foarte bine echipa. Meritele mele sunt mai mici", spune tehnicianul Florin Marin.

„Am controlat meciul, am avut ocazii și în prima repriză, am avut ocazii mari. Am avut și un unsprezece metri neacordat, după părerea mea, dar până la urmă am înscris și am obținut aceste trei puncte foarte vitale", precizează Dorin Goga.

Cu victoria la limită, Timişoara a egalat-o în clasament pe Chiajna. Ambele au acum opt puncte. Alb-violeţii profită de pauza prilejuită de meciurile naţionalei şi au plecat deja într-un minicantonament în staţiunea Băile Felix.

„O să facem în această perioadă un cantonament la Oradea, unde sunt convins că vom face acumulări pe toate planurile și, în primul rând, vreau să mă acomodez cu jucătorii, să îi cunosc mai bine și ei să încerce să pună în aplicare ideile mele", anunță Florin Marin.

„Încet-încet, acum vine și o pauză… avem mai mult timp să ne revenim, să ne pregătim mai bine și să arătăm mai bine din punct de vedere fizic", afirmă Dorin Goga.

Pentru ACS Poli Timişoara urmează alte două partide la rând pe teren propriu, după revenirea din scurta perioadă de pregătire din judeţul Bihor. Mai întâi, miercuri, 9 septembrie, cu Petrolul Ploieşti, în optimile de finală ale Cupei Ligii, apoi pe 13 septembrie, în campionat, cu Steaua Bucureşti.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche

Etichete: Concordia Chiajna , ACS Poli , dorin goga , florin marin

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale