Spaţii verzi neîntreţinute în... oraşul florilor

Data publicării:
N18 spatii verzi 150914

La Timişoara, de la începutul acestei luni, nicio firmă nu se mai ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi. Nici măcar iarba din parcurile din zona centrală a oraşului nu mai este tăiată. În privinţa locurilor de joacă dedicate copiilor situaţia este şi mai gravă. De la finalul lunii iulie nimeni nu s-a mai ocupat de întreţinerea locurilor de joacă din Timişoara. Atunci au expirat contractele pe care primăria le avea cu firme de specialitate. Aşadar, de aproape două luni, nimeni nu făcut curăţenie în spaţiile de joacă, nu a măturat frunzele căzute la pământ şi nici nu au fost făcute tăieri de arbori. 

Timișorenii au observat imediat că spațiile verzi și cele de joacă au fost lăsate de izbeliște:
"Niciun oraș nu e ca ăsta, murdar murdar. Uitați ce e aici. Nu se ridică gunoiul, nu se taie spațiul verde", "Se vede, e mizerabil. Toată lumea dorește să aibă curat în casă, și asta e casa noastră, per asamblu", "Alături e părculețul acela. Nici nu mai știu de când nu au fost luate gunoaiele".


Totul a început în această vară, când inspectorii Curții de Conturi au descoperit că firmele private care se ocupau de întreținerea spațiilor verzi au prejudiciat bugetul local cu peste 8 milioane de lei. Soluția găsită a fost atribuirea contractelor unei singure societăți, Horticultura SA, care are un singur acționar: Consiliul Local Timișoara. Doar că, momentan, acest lucru nu s-a întâmplat.

Adrian Bere, directorul Direcției de Mediu din Primăria Timișoara, ne a declarat telefonic: "Mai există o problemă. Tarifele pe care primăria este dispusă să le plătească, achitate și firmelor private până acum, nu sunt pe placul societății de horticultură".

"Nu vreau să comentez. Consider că societatea are tarifele calculate confrom regulilor economice și a deviyelor de lucrări care se practică în dendrologie", declară Adrian Drăgilă, directorul societăţii Horticultura SA.

Nu doar că Timișoara nu are, acum, o societate contractată pentru întreținerea spațiilor verzi, dar banii alocați pe anul 2014, 18 milioane de lei, au fost deja cheltuiți. În plus, cu toate că firmele au oferit tarife extrem de mici, la decontarea lucrărilor sumele au crescut. Astfel, chiar dacă inițial o companie a cerut 15 lei pe oră pentru funcționarea unui utilaj de muncă la înălțime, la decont municipalitatea a achitat 154 de lei pe oră. Acum, autoritățile trebuie să recupereze prejudiciul, potrivit Curții de Conturi.



Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Tibor Alasu
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru situații de urgență. Calculul în funcţie de salariu care dă de...
Digi FM
Criza kerosenului: un expert în aviație explică la ce să ne așteptăm pe aeroporturi în această vară
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
„Scary Movie” înregistrează cel mai bun debut din istoria seriei: încasări de 55 de milioane de dolari la box...
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Newsweek
Ajutor la pensie de la noul guvern. TVA la medicamente de 5%. Șanse mari pentru indexarea pensiilor
Digi FM
A primit amendă pentru că folosea telefonul la volan, deși nu are o mână. Cazul unei femei din Florida a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Idris Elba pune capăt speculațiilor despre James Bond, după ani întregi de zvonuri: “Nu am fost niciodată cu...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani