Spitalul Judeţean Timișoara cere deblocarea posturilor. Ministerul Sănătăţii spune că încă nu a primit solicitarea

Data publicării:
judetean

Cele mai multe posturi au fost cerute pentru Maternitatea Bega, care funcţionează de peste patru ani cu jumătate din necesarul de asistente, dar şi cu un mare deficit de medici. Cei care n-au plecat în străinătate sau la clinici private au sute de ore suplimentare neplătite.

”Sunt destul de obosite din cauza turelor pe care sunt obligate să le facă. Există o limită în tot ce facem în viaţă, deci ar fi bine să se restructureze situaţia şi să fie mai multe persoane care să se ocupe de îngrijirea pacientelor”, afirmă Elena Bernad, medic primar obstetrică-ginecologie Maternitatea Bega.

Nici la Gastroenterologie sau Chirurgie, situaţia nu este mai bună. De exemplu, în tura de noapte există o singură asistentă la 80, respectiv 60 de paturi. Ceea ce face imposibilă acordarea îngrijirilor necesare tuturor pacienţilor.

”Spun că au alţi pacienţi, mai gravi, mai aşteptăm puţin. Îngrijesc bolnavii, doar că aleargă de la unul la altul. Dacă ar lucra o asistentă la trei saloane ar fi mult mai uşor, decât la un coridor întreg. Niciodată nu au timp nici măcar să respire”, spun pacienţii din Secţia de Chirurgie. - Credeţi că ar trebui să mai angajeze? ”Păi ar trebui că sunt destui tineri, şi bolnavi, la fel, sunt destui”.

Conducerea spitalului şi-a făcut calculele şi a transmis săptămâna trecută la Ministerul Sănătăţii o solicitarea pentru deblocarea organigramei.

”12 sau 13 posturi de medici, 23 de posturi de asistente şi, în rest, personal, infirmiere, brancardieri, registratori medicali şi aşa mai departe. Sigur că nici pe departe acest număr de 57 de posturi cerute a fi scoase la concurs nu acoperă deficienţele Spitalului Judeţean”, ne-a declarat Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Suprinzător este faptul că ministerul a aflat abia de la presă de solicitare. Răspunsul Ministerului Sănătăţii sună astfel: ”În ceea ce priveşte deblocarea posturilor la Spitalul Judeţean Timişoara, vă informăm că la Ministerul Sănătăţii nu a fost înregistrată o asemenea cerere până în data de 18 august 2014”.

Reprezentanţii spitalului cred, totuşi, că este vorba doar despre birocraţie şi că ministerul va da curs cererii. Mai ales că a solicitat doar un sfert din numărul angajărilor necesare.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri