Straja - raiul schiorilor din vestul ţării. În staţiune există cea mai lungă pârtie din România

Data publicării:
straja prima

Situată în Valea Jiului, pe versantul nordic al munților Retezat - Godeanu, Straja a devenit în ultimii ani un reper pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Cadrul natural, dublat de investițiile din zonă au transformat această stațiune într-un loc în care turiștii pot găsi suficiente modalități de petrecere a timpului liber.

”Dacă în alte părți se schiază pe o pârtie, putem spune că la Straja se schiază pe un munte întreg. Sunt opt pârtii omologate, șapte teleschiuri, un scaun și gondola”, spune Emil Părău, investitor.

Cea mai lungă pârtie pornește din vârful Straja, de la 1868 metri și are o lungime de 8,2 kilometri. Pârtiile din stațiune sunt împărțite pe grade de dificultate, astfel încât, turiștii care ajung aici au de unde alege. În plus, în funcție de condițiile meteo, turiștii se pot bucura de zăpăda chiar și noaptea.

La început, Straja era una dintre stațiunile frecventate în special de turiștii din vestul țării. În ultimii doi-trei ani, această situație a început să se schimbe, iar acum, aici ajung turiști din întreaga țară: - De unde sunteți? ”Constanța”, - Așa de departe? ”Am venit pentru zăpadă. Stațiunea este ok, mâncare bună, ca să ne menținem. În rest, să-avem parte de zăpăda, sperăm de mâine”, - A meritat să faceți atâția kilometri, de la Constanța până aici? ”700 de kilometri pentru distracția copiilor și plăcerea noastră este o nimica toată”.

În funcție de facilități, prețul unei nopți de cazare variază între 50 și 200 lei. Prețul unui ski-pass pentru o zi, inclusiv pe nocturnă, este de 90 lei, însă sunt și pachete care au inclusă această opțiune. Pentru a ajunge la Straja dinspre Petroșani sau dinspre Târgu Jiu trebuie urmat DN 66, apoi, în Lupeni există indicatoare către stațiune. Aflați mai multe informații despre acest obiectiv turistic în această seară, de la ora 20:00, în cadrul emisiunii Turist Acasă.

Reporter: Cristina Băican
Operator: Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri