Studenții de la ”Drept” din Timișoara: practica de azi, experienţa de mâine

Data publicării:
practica A

În zilele pe care le-au petrecut la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, tinerii au aflat că cei care lucrează aici urmăresc dacă persoanele condamnate își respectă sau nu obligațiile: ”Cum ați văzut, orarul întrevederilor. La fiecare termen, atât consilierul cât și persoana condamnată semnează”. Studenții de la Drept au învățat și cum se încheie un referat de evaluare sau cum se alcătuieşte un dosar.

 

Bianca Branga este studentă în anul doi și a ales să facă practică la Serviciul de Probațiune: ”Aici, până acum, am asistat la întrevederi, am fost pe teren împreună cu personalul calificat unde am asistat la întocmirea referatelor de evaluare”.

Anuța Lungu descoperă și ea tainele dreptului, dar în cabinetul unui avocat timișorean. Este studentă în anul trei, o atrag cazurile penale, iar peste câțiva ani se vede pledând în instanţă. Până atunci însă, se obișnuiește cu dosarele si cu cererile către organele de urmărire penală. ”Această posibilitate nu o poți avea la facultate, este evident, doar făcând practică poți să îți aprofundezi cunoștințele teoretice și să acumulezi experiență”, ne spune Anuța Lungu.

 

Profesioniștii din domeniului dreptului recunosc și ei că e importantă practică pentru tinerii care își doresc o carieră în domeniul juridic. ”Ei când învață sau noi când am învățat ne-am imaginat: judecătorul era undeva acolo, camera de consiliu era ceva virtual, avocatul era ceva simplu, dar momentul în care încep să practice văd lucrurile astea efectiv”, afirmă avocatul Laurențiu Nicoară.

Peste 80 de studenți de la Facultatea de Drept din Timișoara fac practică în aceste zile în diferite instituții juridice din oraş.

reporteri: Sorina Covlea, Vlad Ungar
operator: Alin Lungu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri