Studenţii la Medicină, dezavantajați la angajare

Data publicării:
icon studentii la medicina dezavantajati 120914

Alexandru Ciuta este student în anul IV la Universitatea de Medicină din Timişoara şi face parte din Societatea Studenţilor în Medicină din Timişoara. Are numeroase activităţi de voluntariat şi se implică frecvent în activitatea societăţii studenţilor din universitate. A considerat că a venit momentul să se angajeze, însă a avut parte de o surpriză:

"I-a plăcut foarte mult de mine, şi la interviul telefonic şi la interviul live, doar că nu poate să meargă cu mine mai departe pentru că un alt candidat a fost cu 0,1% mai disponibil decât mine. Ce înseamnă 0,1% era că el nu era la Medicină şi eu sunt la Medicină", spune Alexandru Ciuta, reprezentantul Societăţii Studenţilor în Medicină din Timişoara.

Prin aceeaşi experienţă au trecut şi alţi colegi de-ai lui, care nu au au fost acceptaţi nici măcar ca voluntari. Tinerii nu știu cui se pot adresa că nu sunt doriți de angajatori, așa că se plâng pe conturile de socializare.

"Nimeni nu ne ia niciunde, nici măcar în domeniul nostru nu ne putem angaja, decât voluntar. Şi la voluntariat avem probleme, dacă cumva ne ducem în spital, ori nu suntem băgaţi în seamă, ori suntem luaţi peste picior", mai spune Alexandru Ciuta.

În anul IV, un student de la Medicină nu are mai mult de 26 de ore săptămânal. Chiar şi profesorii consideră că tinerii pot să se angajeze.

Andrei Motoc, profesor universitarîn cadrul UMF „Victor Babeş" Timişoara: "Un student harnic, care-şi împarte judicios timpul, îşi mai poate permite, eventual, un part-time job. Sigur că noi când vedem un student care, pentru a putea supravieţui şi a-şi putea duce studiile la capăt apelează şi la angajamente temporare. Avem înţelegere pentru ei".  

De cealaltă parte, viitorii ingineri lucrează încă din anul I, chiar dacă numărul orelor de teorie şi practică pe care trebuie să le urmeze, este acelaşi.

Mircea Popa, prorectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, ne-a spuns: "Sunt mulţi studenţi care lucrează, sigur, depinde şi de domeniu. Avem studenţi care lucrează din anul I, din anul II, în anul III numărul lor creşte puternic, iar în anul IV numărul lor este foarte mare".

Este şi cazul Elizei, care deși este abia în anul II de facultate, și-a găsit deja un loc de muncă. Au ajutat-o chiar orele de parctică.

"Patru ore pe zi o să lucrez şi presupun că tot anul. Eu zic că mă descurc, orarul nu e foarte încărcat nici acolo, nici aici nu e foarte mult. E ok ca să le fac faţă", mărturiseşte Eliza Tomodan, studentă, angajată în cadrul unei companii. 

"Politica a fost în felul următor: întâi, prioritatea şcoala, după care urmează job-ul. Aşa că programul lor, patru sau şase ore va fi flexibil şi va conta foarte mult pentru noi ca ei să meargă la şcoală" - Alina Bratu, reprezentantul unei companii.

Studenţii la Medicină nu pot să se angajeze nici în domeniul lor, deoarece nu au drept de liberă practică nici măcar după absolvire. Abia după terminarea rezidenţiatului. În acest context, nu este de mirare de ce anual, potrivit Colegiului Medicilor, peste 40% dintre absolvenţii de Medicină şi rezidenţi în anul I, pleacă peste hotare.


Reporter: Maria Rohnean
Operator: Viorel Jiva
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri